Categories
Administraţie publică centrală Autorităţi şi instituţii publice Fiscalitate Ştiri

ANAF poate verifica situaţia fiscală a persoanelor fizice

Legislația în vigoare împuternicește Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să verifice situaţia fiscală a persoanelor fizice supuse impozitului pe venit. Inspecția fiscală la cetățeni este prevăzută în Codul de procedură fiscală și în legislația secundară, fiind stabilit cine poate verifica veniturile, cum se stabilesc veniturile nedeclarate, ce documente trebuie să prezinte inspectorii la verificări şi ce drepturi şi obligaţii au persoanele fizice în timpul controlului.

În conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de organul fiscal central având ca obiect examinarea totalităţii drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.

Categories
Articole Pensii Social

O nouă Decizie ICCJ – aplicarea indicelui de corecție, la pensionarea pentru limită de vârstă

După zeci de ani de muncă, pensionarea este percepută, frecvent, ca momentul de început al unei vieți mai liniștite, cu mai puține griji. Pentru ca viața pensionarului să fie cu adevărat lipsită de griji, o primă condiție este ca pensia să fie… de lux. Cum pensiile de lux nu-s pentru tot românul, pensionarul obișnuit a devenit un abil vânător de știri juridice legate de mărirea pensiilor. Nu puțini sunt pensionarii care se adresează instanțelor, deoarece se consideră nedreptățiți – cu sau fără temei.

O persoană a formulat o cerere de recalculare a drepturilor de pensie stabilite, prin aplicarea indicelui de corecție acordat conform prevederilor Legii 263/2010, art. 170. Totuși, casa județeană de pensii i-a respins cererea de recalculare, considerând că nu poate beneficia de acordarea indicelui de corecție, pe motivul că respectiva persoană a fost înscrisă inițial la pensie începând cu 14.01.2010, în vreme ce indicele de corecție se acordă persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au stabilit la un moment ulterior, adică după data intrării în vigoare a Legii 263/2010.

Categories
Social Ştiri

Persoanele care beneficiază de ajutorul de incluziune ar putea avea noi obligaţii

Persoanele apte de muncă, beneficiare ale ajutorului de incluziune, vor fi obligate să participe la activitățile serviciilor voluntare pentru situații de urgență, potrivit unei propuneri legislative inițiate de parlamentari.

“În vederea suplimentării resurselor umane care aplică acțiunile și măsurile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, din rândul persoanelor singure și a familiilor beneficiare de venit minim de incluziune, care include componenta de ajutor de incluziune, persoanele apte de muncă au obligația de a participa, în condițiile legii, la activitățile serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pe durata plății ajutorului de incluziune”, prevede proiectul.

Categories
Administraţie publică centrală Articole Autorităţi şi instituţii publice Financiar bancar Internaţional Persoane juridice. Societăţi

Noi obligații instituționale referitoare la schimbul de informații necesar în combaterea spălării banilor

Omul onest pune de-o parte bani albi pentru zile negre iar individul certat cu legea agonisește grămezi de bani negri pentru… nopți albe. Aceasta pentru că oricine poate spune „adio” somnului odihnitor, precum și liniștii sufletești, atunci când are seiful (ori salteaua) doldora de bani negri!

Chiar dacă există câteva metode vechi, patentate, de spălat banii, plus o mulțime de metode proaspăt născocite, banul negru nu-l poți curăța cu toată apa Oceanului Planetar. Deseori, proprietarul banilor negri ajunge să se dea singur în vileag, intrând în vizorul autorităților, prin repetate tranzacții sau operațiuni bancare suspecte.

În „Monitorul oficial” 415/2017 a fost publicată Legea 125/2017 privind modificarea și completarea Legii 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

Categories
Legislaţie utilă Ştiri

Persoanele care au dobândit titlul de doctor au dreptul la sume compensatorii

images-5Persoanele care au dobândit titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 vor avea dreptul la sume compensatorii, fapt stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) conform Deciziei din 21 noiembrie 2016.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis Recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor: art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

Decizia ÎCCJ va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată după publicarea în Monitorul Oficial.

Categories
Ştiri Transporturi

Când intră în vigoare tarifele de primă maxime?

politercaHotărârea Guvernului României nr. 826/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 896/2016, cu intrare în vigoare la 18 noiembrie 2016, stabileşte tarifele de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, pe categorii de vehicule, ce urmează a fi aplicate de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Tarifele menţionate în prezenta Hotărâre se vor aplica de către societăţile de asigurare RCA o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, dar şi în cazul contractelor încheiate după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Supravegherea practicării tarifelor de primă maxime de către societăţile de asigurare RCA se exercită de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Tarife de primă maxime se stabilesc pentru următoarele categorii de vehicule:
– autoturisme, autoturisme de teren şi autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone şi maximum 9 locuri;
– autovehicule pentru transport persoane cu mai mult de 9 locuri, cum ar fi microbuze, autobuze, autocare, inclusiv tramvaie/troleibuze etc.;
– motociclete, mopede, motocicluri şi ATV-uri cu sau fără ataş;
– tractoare rutiere;
– autovehicule destinate transportului de mărfuri;
– remorci şi semiremorci;
– alte vehicule, precum vehicule cu regim special şi utilaje.

Categories
Articole Dreptul muncii Economie IMM Persoane juridice. Societăţi Piaţa muncii Protecţie socială Social

Știri juridice! Au fost aprobate și publicate normele de aplicare a Legii privind economia socială

ajutorS-ar putea spune că atunci când îi dăruiești unui om nevoiaș o pâine, el va avea hrană în acea zi, însă dacă-i vei destăinui tainele meseriei de brutar – sau ale altui meșteșug, și îi vei găsi de lucru, el nu va mai răbda de foame niciodată. Observație valabilă 100%, cu doar o condiție: celui ajutat trebuie să-i placă munca.

Economia socială constituie, prin definiție, ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile și producerea ori furnizarea de bunuri, prestarea de servicii sau executarea de lucrări.

Categories
Asigurări de sănătate Asigurări sociale Ştiri

Ce persoane beneficiază de servicii medicale fără a plăti CASS

lcCodul fiscal prevede categoriile de persoane care beneficiază, fără a plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), de servicii medicale în cadrul sistemului sanitar autohton.

Astfel, persoanele care beneficiază sunt:
–  copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti;
– soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, care se află în întreţinerea unei persoane asigurate;
– persoanele cu drepturi stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum şi luptătorii răniţi pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;
– persoanele cu handicap;
– bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate ale Ministerului Sănătăţii;
– femeile însărcinate şi lăuzele.

Categories
Articole Drept penal Pensii Social

Foştii torţionari vor plăti despăgubiri către victimele regimului comunist!

hndcfserTot românul (ar trebui să) ştie că în anii de orânduire comunistă sute de mii de semeni de-ai săi au umplut puşcăriile sau au fost persecutaţi sistematic, pe motive politice. Acest fenomen şi-a avut apogeul în cumpliţii ani ’50, ai proceselor staliniste.

Există zeci de volume, în care foştii deţinuţi politici descriu perioadele petrecute în temniţele cele mai cumplite – Aiud, Piteşti, Gherla, Râmnicu Sărat, Sighet, Jilava. Există mii de pagini ce descriu chinurile celor ce s-au opus colectivizării, precum şi mii de pagini despre rezistenţa armată opusă de către români ocupantului roşu şi cozilor sale de topor.

Categories
Asigurări de sănătate Ştiri

Eliminarea unor prevederi în ceea ce priveşte plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate

bani_87853945676_38157000_77343600Executivul ia în calcul eliminarea prevederilor din noul proiect de Cod Fiscal prin care inclusiv persoanele fără venituri sunt obligate să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Astfel Guvernul plănuieşte un şir de modificări legate de Codul Fiscal la capitolul contribuţii sociale, şi se referă faptul cum de solicitat contribuţiile de sănătate persoanelor care au venituri ocazionale mult mai mici decât salariul minim, dar şi clarificarea caracterului de obligativitate al contribuţiei, aşa încât să nu fie în situaţia în care persoane care într-adevăr sunt fără venituri să încalce principiul justei aşezări a sarcinii fiscale.

“Vom face până la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie o analiză în legătură cu sustenabilitatea acestui articol 180 atât din punct de vedere fiscal, cât şi constituţional, pentru că şi din punct de vedere constituţional se pune problema dacă se respectă prin acest articol principiul justei aşezări a sarcinii fiscale. (…) Costurile de implementare, aşa cum rezultă ele din articolul respectiv, par a fi mai mari decât veniturile care ar rezulta, aşa încât se pune la modul serios întrebarea dacă se susţine din acest punct de vedere articolul”, a precizat Suciu.