-
Senatul României susține Strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi!
Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de extindere a Directivei la resortisanţii ţărilor terţe care îşi au reşedinţa legală pe teritoriul unui stat membru respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
-
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, zi instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1992, a fost sărbătorită ieri, 3 decembrie 2023.
-
Programele care vizează dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități, prelungite!
Guvernul a prelungit perioada de implementare pentru două programe care susțin dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilităţi prin crearea de servicii alternative. Executivul a aprobat prelungirea perioadei de implementare a două programe de interes național (PIN) care vizează dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități prin crearea de servicii sociale alternative în comunitate.
-
Măsuri privind monitorizarea implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Ordinul nr. 637/2023 prevede aprobarea instrumentarului de colectare şi raportare a datelor utilizat pentru a culege datele necesare pentru calcularea indicatorilor, precum şi a modelelor rapoartelor de monitorizare şi evaluare pentru monitorizarea implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
-
Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2023
Ordinul nr. 619/2023 prevede aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2023. Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.
-
Evaluarea medicală şi psihologică a persoanelor cu dizabilităţi
Ordinul nr. 3423/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 1128/2022, prevede aprobarea metodologiei şi a raportului de evaluare medicală şi psihologică a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale în contextul dispunerii, prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de ocrotire. Evaluarea medicală a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale în contextul dispunerii, prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de…
-
Continuă Programul în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
Hotărârea nr. 656/2022 prevede modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi “Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi…
-
A fost aprobată Strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi “O Românie echitabilă”
Hotărârea nr. 490/2022 prevede aprobarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi “O Românie echitabilă” 2022 – 2027. Documentul aprobat de Guvern prevede opt domenii prioritare, bazate pe drepturi: accesibilitate şi mobilitate; protecţia efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; ocupare; protecţie socială, inclusiv abilitare/reabilitare; viaţă independentă şi integrare în comunitate, inclusiv accesul la servicii publice;…
-
Reformă în domeniul legislației privind persoanele cu dizabilități din România
Un proiect de Lege prevede unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale a fost aprobat de Guvern, urmând să parcurgă procedura legislativă în Parlament. Prin acest act normativ se creează un mecanism gradual de ocrotire, după cum urmează:
-
Programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi se desfăşoară şi în anul 2022
Hotărârea nr. 1137/2021 prevede modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi “Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi…