Tag: Paşte

  • E oficial: 30 aprilie zi liberă pentru bugetari!

    Anul acesta sărbătorim Paştele în apropierea zilei de 1 mai, zi declarată liberă pentru salariaţi. Aşadar, cum ne-au obişnuit până acum, guvernanţii au decis să facă o punte între sărbătorile pascale şi data de 1 mai. În data de 30 aprilie 2019, salariații de la stat vor beneficia, pe lângă zilele libere acordate cu ocazia…

  • Carnea de miel se va scumpi în acest an!

    Paștele Ortodox cade în acest an pe 28 aprilie, iar românii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru masa tradiţională. Fermierii anunţă de pe acum că vor scumpi carnea de miel, pentru că trebuie să acopere şi cererea din ţară, dar şi pe cea de la export.

  • De câte zile libere ne vom bucura de sărbătorile pascale?

    De Paşti, românii vor avea patru zile libere: Vinerea Mare, Sâmbăta Mare, prima zi de Paşte – duminică şi a doua zi de Paşte – luni. Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit unui act normativ intrat în vigoare luna martie 2018.…

  • Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi acordate înainte de Paşte

    Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi acordate mai devreme, înainte de Paşte, însă aceasta este o decizie care va fi luată joi, în şedinţa de Guvern, a declarat ministrul Finanţelor. Întrebat dacă acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, şeful de la Finanţe a răspuns: ‘Trebuie să o facem doar dacă suntem,…

  • Angajaţii se vor bucura de încă o zi liberă!

    Anul acesta potrivit ultimelor noutăţi legislative, salariaţii se vor bucura de încă o zi liberă. Recent Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează iar salariații se vor bucura, pentru prima oară, de timp liber în Vinerea Mare începând din acest an și vor…

  • Preşedintele a semnat decretul prin care “Vinerea Mare” este zi liberă pentru angajaţi

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, a informat Administraţia Prezidenţială. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe 28 februarie proiectul de lege prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală…

  • Ce drepturi au angajaţii prezenţi la serviciu în zilele de Paşti

    Categoriile de salariaţi, ca de exemplu angajaţii din unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, care lucrează în prima şi a doua zi de Paşti, care sunt zile libere legale conform Codul Muncii – act actualizat de orice program legislativ, au dreptul, să îşi ia o zi liberă în următoarele 30 de zile. Astfel cei care lucrează în 20 aprilie,…