Tag: partid

  • A fost înfiinţată Comisia de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro

    Mult anunţata Comisie de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a fost adoptată înfiinţată recent. În Monitorul Oficial nr. 273/2018 a fost publicată OUG nr. 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro. Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona…

  • Constituirea Comisiei prezidenţiale privind Proiectul de ţară

    Iniţiativa de a constitui o comisie prezidenţială a fost luată după ce preşedintele Klaus Ioahnnis a avut consultări cu liderii politici imediat după Brexit, când s-a pus problema unui proiect de ţară în noul context european. Astfel, pentru această comisie au fost nominalizate 23 de persoane, respectiv 10 membri independenţi, un reprezentant al Guvernului, câte doi reprezentanţi…

  • Transparenţa cheltuirii banului public

    Preşedintele a promulgat modificarea Legii nr. 544/2001 care extinde categoria instituţiilor care se supun rigorilor accesului liber la informaţii de interes public. Astfel, partidele, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care primesc finanţare de la buget, vor fi obligate să ofere cetăţenilor date despre cum cheltuie banii de la stat. Acum,  articolul 2…

  • Partidele şi federaţiile sportive se vor supune rigorilor accesului liber la informaţii de interes public

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea Legii 544/2001 care extinde categoria instituţiilor ce vor fi obligate să ofere acces liber la informaţii de interes public. Astfel, în urma noilor modificări, partidele, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care primesc finanţare de la buget, se vor supune prevederilor privind liberul acces la informaţii de interes…

  • Macovei cere preşedintelui să nu promulge proiectul de modificare a Legii privind finanțarea partidelor

    Europarlamentarul Monica Macovei a cerut președintelui României,Klaus Iohannis, să retrimită în Parlament legea prin care partidele sunt iertate de datorii în campania electorală sau să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la acest subiect. “Nu ați răspuns la scrisoarea pe care am înregistrat-o la Palatul Cotroceni și nici nu ați comunicat opiniei publice ce veți face…

  • Consultări cu partidele politice pe tema legislaţiei în domeniul securităţii naţionale

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei în domeniul securităţii naţionale. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane. Programul consultărilor presupune că marţi sunt aşteptaţi reprezentanţii PSD (ora 10,00), PNL (11,00),…

  • Conturile bancare aparţinând partidelor politice nu pot fi executate silit

    Proiectul care spunea că nu se poate executa silit un cont bancar dacă aparţine unui partid politic a trecut de Camera Deputaţilor. La iniaţiativa a trei senatori PSD, orice cont de partid este considerat special şi nu poate fi poprit. Deputaţii au fost de acord cu iniţiativa, prin urmare partidele politice din România tocmai şi-au…

  • Reguli noi pentru partidele politice în campanii electorale

    În cadrul şedinţei din 29 februarie, Senatul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Votul în Senat a vizat raportul cu amendamente dat de comisia juridică la proiectul de modificare a Legii 334/2006. Astfel, raportul a primit 108 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi…

  • Ordonanța 55/2014, care a legiferat traseismul politic, a schimbat voința cetățenilor pe bani

    Vasile Blaga, copreședintele Partidul Național Liberal (PNL), afirmă că Ordonanța de Urgenţă nr. 55/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/2014, care a permis traseismul politic, a fost un act ‘care a schimbat voința cetățenilor pe bani’. ‘Este vorba de a schimba voința cetățenilor pe bani. Asta a fost Ordonanța 55. Cumperi conștiințe pe bani și îți bați…

  • Liderii de partide pot beneficia de paza SPP

    Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Conform Legii pentru aprobarea OUG nr. 43/2015 liderii de partide pot beneficia de paza SPP, la cererea acestora.…