Categories
Autorităţi şi instituţii publice Cooperare şi relaţii cu alte state Economie Ştiri

Se doreşte întărirea relaţiilor bilaterale între România şi Polonia în domeniul finanţelor

Ministrul Finanţelor a discutat cu Vice-ministrul polonez al finanţelor despre întărirea relaţiilor bilaterale între România şi Polonia în domeniul finanţelor. Întâlnirea bilaterală a avut loc în marja şedinţei comune a Guvernelor României şi Poloniei, la Varşovia.

Categories
Cooperare şi relaţii cu alte state Ştiri

Noul plan de acţiune al Parteneriatului Strategic, pentru perioada 2016-2020

descărcareLa 21 decembrie, Lazăr Comănescu, Ministrul Afacerilor Externe, şi omologul său polon, Witold Waszczykowski, au semnat la Bucureşti, noul plan de acţiune, pentru perioada 2016-2020, ca parte a Parteneriatului Strategic încheiat între cele două state în anul 2009.

Planul de acţiune a fost semnat cu prilejul vizitei oficiale pe care ministrul de externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, a făcut-o la Bucureşti.

Astfel, a fost subliniată importanţa susţinerii UE pentru păstrarea parcursului european al Republicii Moldova, dar şi pentru continuarea procesului de reformă din Ucraina. Discuţiile dintre cei doi miniştri au vizat şi teme de actualitate ale agendei internaţionale, cu accent pe organizarea Summit-ului NATO de la Varşovia, din anul 2016.