Categories
Administraţie publică locală Articole Protecţie socială Social

Comisia pentru protecția copilului. Cum e organizată și cum funcționează, după ultimele prevederi?

După cum spunea unul dintre cei mai importanți președinți ai SUA, John F. Kennedy, copiii reprezintă resursa cea mai valoroasă a lumii și, totodată, cea mai mare speranță a acesteia pentru viitor. Despre orice stat care nu-i pune pe copii pe lista de priorități se poate spune, fără teama de-a greși, că nu își face datoria față de națiunea pe care o reprezintă și că trebuie să fie reformat. Sau, mai bine zis, reparat!

Unul dintre rolurile esențiale pe care și le-a asumat statul nostru, în primul rând prin legea fundamentală, este ocrotirea, prin măsuri speciale, a categoriilor vulnerabile – copiii lipsiți de ocrotirea părintească, persoanele cu dizabilități etc.