Categories
Autorităţi şi instituţii publice Economie Ştiri

Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat din nou de la bănci!

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 750 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 29 de luni, la un randament mediu de 3,83% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,16 miliarde de lei.

Categories
Articole Economie

Procedura de cesiune a creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

Procedura de cesiune a creanțelor bugetare se aplică debitorilor aflați în procedura insolvenței, aceasta poate fi inițiată de creditorul bugetar, respectiv organul fiscal central, care s-a înscris în tabelul definitiv de creanțe cu creanțe bugetare, denumit în continuare organ fiscal.

Ca o noutate în domeniu, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 285 din data de 15 aprilie 2019, a fost publicat Ordinul nr.942/2019  pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei.

Categories
Economie Ştiri Transporturi

Au fost depuse oferte pentru completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitaţia pentru completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Valoarea contractului este estimată la 35,6 de milioane de lei, fără TVA.

Ofertele urmează să fie evaluate până pe 3 octombrie 2019, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Categories
Achiziţii publice Articole Economie Persoane juridice. Societăţi

Noutăți legislative privind contractele de achiziție publică

docPromovarea liberei concurenţe între operatorii economici, tratamentul egal, transparenţa, integritatea și folosirea eficientă a banului public ar trebui să fie principiile călăuzitoare pentru îndeplinirea cu succes a procedurilor de realizare a achizițiilor publice. Adeseori, legislația e pe cât de complexă, pe atât de schimbătoare. Acest lucru se aplică și-n materia achizițiilor publice!

După cum se știe, contractul de achiziţie publică este unul cu titlu oneros, fiind încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul ori mai mulţi operatori economici și are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii.

Categories
Învăţământ şi educaţie Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Manuale pentru elevii claselor I – II şi în format electronic

646x404

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că începând cu 15 septembrie, elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format electronic, pentru realizarea cărora au fost primite 16-17 oferte.

Totodată, Pricopie a dat asigurări că este timp pentru ca manulalele să fie gata la începutul noului an şcolar.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat pe 8 martie procesul de achiziţie a manualelor şcolare noi pentru clasele I şi a II-a, destinate anului şcolar 2014 – 2015.

De asemenea, MEN subliniază că va continua procesul de modernizare a programelor şcolare şi a conţinuturilor educaţionale, prin introducerea manualelor digitale, începând cu noul an şcolar, iar asta “în pofida tuturor piedicilor venite din partea unor editori”.

Manualele în format electronic reprezintă o premieră în învăţământul românesc.