Mult aşteptata majorare a alocaţiei de stat pentru copii a fost adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă.
În Monitorul Oficial nr. 688/2020 a fost publicată OUG nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Atunci când se pune problema ocrotirii intereselor unor categorii vulnerabile, cum ar fi copiii lipsiți de ocrotirea părintească, este necesară intervenția neîntârziată. Autoritățile cărora legea le cere să intervină ar trebui să acționeze în baza unor proceduri clare, aplicate cu operativitate. Interesul copilului trebuie să fie, mereu, în plin plan. Nu este loc de ezitări și neclarități!
În iunie 2017, completul competent de la ICCJ a trebuit să examineze un recurs în interesul legii în materie civilă în ceea ce privește interpretarea şi aplicarea unitară unor prevederi ale Legii 272/2004 (cu al său art. 133, alin. 1) şi ale Codului civil (art. 107). În concret a trebuit să se precizeze dacă instanţa competentă să soluţioneze cererile având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela e judecătoria ori tribunalul.
După cum spunea unul dintre cei mai importanți președinți ai SUA, John F. Kennedy, copiii reprezintă resursa cea mai valoroasă a lumii și, totodată, cea mai mare speranță a acesteia pentru viitor. Despre orice stat care nu-i pune pe copii pe lista de priorități se poate spune, fără teama de-a greși, că nu își face datoria față de națiunea pe care o reprezintă și că trebuie să fie reformat. Sau, mai bine zis, reparat!
Unul dintre rolurile esențiale pe care și le-a asumat statul nostru, în primul rând prin legea fundamentală, este ocrotirea, prin măsuri speciale, a categoriilor vulnerabile – copiii lipsiți de ocrotirea părintească, persoanele cu dizabilități etc.
Străbunii spuneau, despre codru, că ar fi frate cu românul. Mai puţin sentimentale, mai mult pragmatice, generaţiile moderne au zis “frate, frate, dar brânza-i pe bani”. Prin urmare, codrul a trebuit să se facă util, să plătească pentru marele privilegiu de-a împărţi aceleaşi meleaguri cu românul. “Frăţia” aceasta a fost foarte profitabilă pentru unii cetăţeni (România fiind un mare exportator de cherestea brută, ca o ţară din lumea a III-a), dar dezastruoasă pentru păduri.
În pofida braconajului şi a exceselor săvârşite prin exploatarea unor breşe legislative, codrii româneşti încă mai sunt populaţi de o faună bogată. Atitudinea românilor faţă de vânătoare variază mult, de la o respingere totală şi până la o pasiune neţărmurită care incită la ilegalităţi.
Codru-i frate cu românul! De aceea nici nu-i de mirare că atât legislaţia privind exploataţiile forestiere, cât şi cea referitoare la fondul cinegetic reprezintă subiecte sensibile, ce provoacă îndârjite confruntări… din fericire doar verbale!
Pentru orice copil, părinţii sunt de neînlocuit! Numai că, tot pentru binele copiilor, părinţii devin câteodată rătăcitori pe meleaguri străine, căutând să câştige o pâine mai dulce decât mămăliga rece de acasă. Speră că banii agonisiţi în pribegie îi vor ajuta, măcar, pentru croirea unui destin mai bun pentru copiii rămaşi în ţară cu inima chinuită de dorul de mamă, de tată.
Despărţirea e sfâşietoare şi pentru părinţi, şi pentru copii. Copiilor le e tare greu, chiar dacă banii trimişi lunar de către părinţii plecaţi peste mări şi ţări le asigură, poate, condiţii de trai mai bune. Adeseori, aceşti copii ajung să treacă prin imense suferinţe sufleteşti, din pricina absenţei celor ce le-au dat viaţă. La nivel comportamental, acest lucru poate să se traducă prin scăderea performanţei şcolare, abandon şcolar, fapte antisociale.