Codul de procedură penală a fost recent modificat de Legea nr. 279/2022.
Astfel, neasistarea de către avocat a persoanei vătămate, atunci când asistenţa este obligatorie determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute.
Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
Codul de procedură penală prevede că atunci când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
În practica judiciară s-a pus problema naturii termenului prevăzut mai sus şi reglementat de art. 207 C. procedură penală, fiind sesizată ÎCCJ cu un recurs în teresul legii.
În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre administrarea probelor în procesul penal propunându-se în acelaşi timp şi unele modificări.
În art. 102 C. procedură penală se prevede excluderea probelor obţinute în mod nelegal. Astfel, se prevede că probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal iar probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Potrivit ultimelor noutăţi legislative acest articol de lege a atras mai multe critici printre care şi o excepţie de neconstituţionalitate.
Este bine cunoscut faptul că multe texte din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituționale, iar o parte au făcut obiectul unui recurs în intersul legii în scopul de a stabili modul în care trebuie interpretate și aplicate. Avalanșa de decizii de neconstituționalitate și de recursuri în intersul legii cu privire la acest cod te fac să te gândești că este mai bine să măsori de zece ori și să tai o dată.
De această dată s-a constatat că practica instanțelor este diferită cu privire la modul de interpretare și aplicare a modului de calcul a termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți. Scopul promovării acestui recurs în interesul legii a fost determinat de faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în Codul de procedură penală natura acestui termen, modalitatea de calcul și sancțiunea care se aplică în cazul nerespectării sale.
O problemă care a generat sesizarea ÎCCJ pentru a fi clarificată a fost cea privind cazul unei acțiuni prin care se solicită constatarea valabilității unei hotărâri care să țină loc de act autentic, caz în care s-a pus problema dacă este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile ce fac obiectul tranzacției să prezinte în instanță certificatul de atestare fiscală sau orice alt act care să probeze că proprietarul actual al bunului are achitate toate obligațiile către bugetul local din raza unde se află imobilul.
O altă problemă care a dus la sesizarea ÎCCJ a fost aceea de a ști dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabulare în cartea funciară, constituie o procedură de executare silită.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în baza art. 88 alin. 1 C. proc. civ., domiciliul şi calitatea celui citat trebuie menţionate pe citaţie, sub sancțiunea prevăzută de art. 88 alin. 2 C. proc. civ.. În speţă, indicarea greşită pe citaţie a numărului blocului din adresa de domiciliu (nr. 2 în loc de nr. 1) este sancţionată cu nulitatea, procedura de citare fiind afectată. Prin urmare, a fost admisă, în principiu, contestaţia în anulare, fiind reluată soluţionarea recursului.
Cele menţionate mai sus le regăsim în Decizia nr. 433 din data de 14 martie 2017 pronunţată de Secţia I civikă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie în anulare.
Martorii sunt un element important în probatoriu din acest motiv şi consemnarea declaraţiilor acestora necesită o atenţie sporită.
Consemnarea declaraţiilor acestora va avea loc în scris iar în declaraţie se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării, menţionându-se cine le-a formulat, şi se menţionează de fiecare dată ora începerii şi ora încheierii ascultării.
În cursul urmăririi penale, art. 123 alin. 2) C. procedură penală prevede că audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă.
Reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991 s-a făcut la cererea celor interesați urmând procedura instituită de legiuitor. Au rămas la dispoziția comisiei de stabilire a dreptului de proprietate terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire.
Terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite și cele extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei rămân la dispoziția comisiei și vor fi atribuite altor persoane îndreptățite.
Una dintre atribuțiile Curții de Conturi este aceea de a efectua auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Sunt numeroase cazurile în care în urma acestor controale, Curtea de Conturi emite o decizie prin care stabilește că anumite drepturi cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituții publice finanțate integral din venituri proprii (de exemplu, decontarea cheltuielilor pentru odihnă și tratament) au fost acordate ilegal ținând cont de dispozițiile legii privind salarizarea în instituțiile publice.
Problema care a generat controverse în practică și a necesitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru lămurire a fost aceea dacă decizia dată de Curtea de Conturi în condițiile expuse mai sus lipsește de efecte prevederile din contractul colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, în contextul în care nulitatea acelor clauze nu a fost constatată de o instanță judecătorească. Dacă răspunsul la această nelămurire ar fi afirmativ, ÎCCJ a fost întrebată cui aparține răspunderea pentru sumele achitate în baza acestui contract colectiv de muncă: angajatului sau angajatorului?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, a admis prin Decizia nr. 17/2016 sesizările conexe formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă şi, în consecinţă, a stabilit că:
“În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.
În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art.142 alin.(2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă.”