Tag: norme metodologice

  • Aprobarea Normelor metodologice privind acordarea pensiilor parlamentarilor

    Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 125/2016. Astfel, actul normativ stabileşte modul de punere în aplicare a prevederilor cu privire la indemnizația pentru limită…

  • Adoptarea normelor metodologice de aplicare a noului Cod fiscal

    Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal, care vin să clarifice şi să detalieze modul de aplicare a legislaţiei fiscale ce va intra în vigoare începând cu 2016, au fost adoptate de Guvern. Pentru a asigura aplicarea coerentă şi mai simplă a noului Cod fiscal, normele metodologice conţin exemple concrete cu privire la interpretarea unor prevederi…

  • Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice, adoptate în aprilie 2016

    Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice vor fi adoptate în aprilie 2016. Astfel, ministerul a publicat Planul de acţiune al implementării Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevede şi suplimentarea personalului instituţiilor reprezentate în comisiile de insolvenţă,…

  • Normele metodologice de aplicare a Legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

    Proiectul privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism a fost lansat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Normele metodologice sunt elaborate în scopul aplicării unitare a prevederilor Legii 350/2001, precum şi în…

  • Proiect pentru modificarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă

    Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. Schimbări preconizate se referă la: reglementarea și sistemul voucherelor de vacanţă pe suport electronic, modificarea clauzelor pe care trebuie să le conțină contractul pentru achiziţionarea voucherelor…

  • Proiect de modificare ale Normelor metodologice privind azilul în România

    Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1251/2006, a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. Schimbările preconizate vizează în principal: – reglementarea posibilității de informare a solicitanților de protecție internațională, în anumite situații, cu privire la aspectele…

  • Tarifele ce urmează a fi încasate de Autoritatea Națională Fitosanitară au fost modificate

    În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 139/2014, s-a înființat Autoritatea Națională Fitosanitară, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Autoritatea Națională Fitosanitară s-a înființat prin preluarea  2 următoarelor structuri: Laboratorul Central…

  • Dezbatere privind modificarea Normelor metodologice privind raportarea contabilă anuală a instituţiilor de credit

    La 5 martie Banca Națională a României a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru modificarea Normelor metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile instituţiilor de credit, normele fiind aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 1, publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 14…

  • Normele metodologice care clarifică modul de achitare a impozitului pe construcţii – aprobate

    Guvernul a aprobat Normele metodologice care clarifică modul de achitare a impozitului pe construcţii, care au fost introduse recent şi pentru care prima plată trebuie efectuată până pe 26 mai.   Acest fapt se datorează mai multor reprezentanţi ai mediului de afaceri care au reclamat că nu ştiu încă în mod clar cum trebuie calculat impozitul, deoarece nu…

  • Normele metodologice pentru neimpozitarea profitului reinvestit au fost aprobate

    O noutate legislativă din 20 mai, arată că Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, act normativ care cuprinde o serie de clarificări privind reglementările referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit. Ministerul Finanţelor informează că normele metodologice conţin exemple de calcul, diferenţiate în funcţie de sistemul trimestrial sau anual…