Întrucât ne aflăm într-un moment cât se poate de potrivit pentru întocmirea bilanțurilor de tot soiul, să observăm că 2018 a fost un an destul de „productiv” în domeniul legislativ. Și Codul de procedură civilă a trecut, în acest an, prin câteva modificări și completări, dintre care unele dintre cele mai însemnate s-au petrecut de curând, în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie.
Tag: mostenire
Deputaţii au adoptat un proiect legislativ care prevede că cererile de moștenire vor trebui depuse la judecătorii.
La articolul 94 C. procedură civilă, unde se stabileşte competenţa după materie şi valoare a judecătoriilor, proiectul de lege va adăuga la listă:
-cererile în materie de moştenire, indiferent de valoare; de altfel, articolul 105, unde se precizează că, la astfel de cereri, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor/datoriilor moşternirii, va fi abrogat; actualmente, astfel de cereri ajung şi la tribunal, dacă valoarea este peste 200.000 de lei; doar cele ce ţin de împărţeala moştenirii sunt şi acum de competenţa judecătoriei, indiferent de valoare;
Pe bună dreptate, s-a spus că, adeseori, în viață, „interesul poartă fesul” și că, de obicei, fiecare dintre părtașii la o înțelegere oarecare încearcă să tragă jarul pe turta sa. Pe de altă parte, în cele mai multe dintre cazuri, în realizarea aspirațiilor personale ar fi înțelept să ții seama și de dorințele sau nevoile celuilalt.
Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație sunt pregătite să fie impozitate cu 3% dacă depășesc valoarea de 100.000 de euro, același impozit fiind pregătit să fie introdus și pentru veniturile realizate de către proprietarii imobilelor naționalizate la prima tranzacționare a acțiunile emise de Fondul Proprietatea și pe care le-au primit în schimbul acestor imobile.
Guvernul a pregătit introducerea acestei limite valorice peste care va fi aplicat impozitul de 3% într-un draft de modificare a Codului Fiscal.
Hotărârea nr. 719/2016 pentru aprobarea Programului „Construcţia de locuinţe de serviciu”, a Guvernului României a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 786/2016.
Astfel, programul stabileşte construcţia de locuinţe de serviciu, pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, de la autorităţile administraţiei publice locale/centrale.
De asemenea, finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie, din bugetele locale, dar şi din alte surse legal constituite.
Beneficiarii Programului sunt funcţionarii publici, dar şi angajaţii din instituţii publice centrale şi locale, care nu deţin sau nu au deţinut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire.
Mulți români câștigă bani frumoși din închirierea imobilelor; fie le-au moștenit, fie le-au cumpărat ca să își investească banii câștigați în timp, cert este că s-a dezvoltat o adevărată piață a chiriilor.
Cei care închiriază își negociază de multe ori chiria în valută. Actualele dispoziții ale Codului Fiscal nu prevăd ce se întâmplă cu plățile anticipate efectuate de contribuabil în cazul în care contractul de închiriere în care chiria se încasează în valută este reziliat în cursul anului fiscal.
Potrivit prevederilor Noului Cod Civil, datoriile unei persoane decedate, inclusiv creditele, se pot moşteni şi trebuie plătite. Mai exact, dacă persoana decedată are un credit, moştenitorul preia împrumutul, însă îl plăteşte doar în anumite condiţii prevăzute în Noul Cod Civil.
Actul normativ prevede că patrimoniul unei persoane decedate cuprinde atât active (bunuri), cât şi pasive (obligaţii, datorii), iar moştenitorii legali şi legătarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.
Controversate sunt căile prin care se împarte moştenirea. Cât este în viaţă, o persoană poate dispune liber de bunurile sale. Aceasta poate alege să vândă, să închirieze, să doneze, etc.
Întocmai a procedat şi domnul Radu.
Domnul Radu, nemulţumit peste măsură de apucăturile tinerilor din ziua de astăzi, se gândeşte să-şi doneze averea.
Domnul Radu avea un singur copil, care însă, după părerea acestuia, nu merita să-i lase nicio leţcaie.
Aşa că într-o bună zi, băiatul domnului Radu se trezeşte singur pe lume şi fără nicio moştenire.
Ceea ce nu ştia domnul Radu este că, în virtutea legii, fiul său beneficiază de o rezervă succesorală de jumătate din moştenire.
Ce are acum de făcut moştenitorul? Mai are acesta dreptul la moştenire chiar dacă predecesorul lui a ales să-şi doneze toate bunurile?
Întrebarea care se pune este cât de departe se poate merge cu liberalităţile?
Iar răspunsul pe care ni-l oferă Codul Civil este că, dacă o persoană are moştenitori rezervatari, măsura liberalităţilor este cotitatea disponibilă.
Ce se întâmplă dacă se depăşeşte această măsură?
Potrivit art. 1092 din Codul Civil, după deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere. În povestea noastră, domnul Radu, donându-şi întreaga avere, i-a încălcat fiului său rezerva succesorală întrucât legea îi conferea dreptul să dispună neîngrădit numai de cotitatea disponibilă.
Pentru mai multe detalii privind rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă puteţi consulta şi articolul Modalităţi de dezmoştenire. Scopul scuză mijloacele?.
Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile
Pentru a putea şti în mod cert pentru ce liberalităţi se va cere reducţiunea este necesar ca mai întâi să se stabilească valoarea masei succesorale.
Valoarea masei succesorale, în funcţie de care se determină rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, se stabileşte astfel:
O veche istorisire biblică ne destăinuie o poveste despre familia lui Isaac, fiul lui Avraam.
Isaac avea doi fii: Esau şi Iacov. Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră.
Într-o zi, Isaac îi spuse lui Esau: „Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie şi adu-mi s-o mănânc, iar după aceea te voi binecuvânta.”
Iacov, celălalt fiu, ajutat de Rebeca, mama sa, a pregătit o mâncare aşa cum îi plăcea tatălui său.
În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
Iacov a venit la tatăl său şi spunându-i că este Esau i-a dat să mănânce „din vânatul său”. Iar acesta l-a binecuvântat.
Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare. A făcut şi el o mâncare gustoasă pe care a adus-o tatălui său.
Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu? Dacă tu eşti Esau, cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Pe el l-am binecuvântat. De aceea va rămânea binecuvântat”.
Esau atunci a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine tată!”.
Călătorind prin frumoasa Franţă, eroului nostru i-a fost atrasă atenţia de o mică discuţie purtată între doi localnici (ea purtând o fustă creion si o cămaşă albă ce îi dădeau o eleganţă aparte, iar el un costum negru sobru, având o mină foarte gravă). Se aflau în apropierea unui birou notarial.
El o aştepta nerăbdător, mutându-şi servieta dintr-o mână în alta. Ea, apropiindu-se de el cu paşi repezi, i-a spus zâmbind: „Preciput”. Apoi l-a luat de braţ şi au intrat împreună în biroul notarial.
Oare ce putea să însemne? Sigur nu reprezintă o formă de salut… „Să salut în franceză am învăţat încă de când eram copil”, se gândea românul nostru.
Cercetând mai cu băgare de seamă a aflat că „preciput” este o clauză a convenţiei matrimoniale, care, potrivit Codului Civil Francez, permite unei persoane de a lua o anumită parte dintr-un bun înainte de partaj. Interesant, şi-a zis în sinea lui. Probabil că cei doi erau soţ şi soţie… existenţa unei atare posibilităţi ar fi utilă şi în România. Ţinem să precizăm că eroul nostru era om cu vază, făcând parte din categoria numită „legiuitorul român”.