Tag: migraţie

  • Comisia Europeană a prezintat un plan de acțiune privind măsuri de sprijinire a Greciei

    Contribuţia Comisiei Europene la Consiliul extraordinar Justiţie şi Afaceri Interne constă în prezentarea unui plan de acţiune privind măsuri pe care Uniunea şi statele membre ar trebui să le ia împreună pentru a-i oferi Greciei sprijin esenţial în gestionarea situaţiei extraordinare de la graniţele externe.

  • România este statul cu cel mai mare procent dintre cetăţeni care locuiesc în afara ţării

    România este statul din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent dintre cetățeni care locuiesc în afara țării, potrivit unor date publicate de Politico. Potrivit datelor prezentate, 14,6% dintre români trăiesc într-o altă țară din blocul comunitar. Pe locul al doilea se află Lituania, cu 11,8% din populație, urmată de Croația, cu 10,7%. La polul…

  • Reforma din domeniul gestionării migrației și a frontierelor are nevoie de un compromis

    Comisia Europeană a propus ultimele elemente necesare pentru a se ajunge la un compromis privind reforma din domeniul gestionării migrației și a frontierelor, potrivit unui comunicat. Propunerea include aspecte privind: – constituirea, până în 2020, a unui corp permanent de 10 000 de persoane – personal operațional – competențe executive – sprijin sporit în domeniul returnărilor…

  • Măsuri necesare pentru consolidarea politicii UE în materie de migrație și azil

    Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au prezentat acțiunile necesare pentru a consolida rezultatele pozitive din domeniul migrației, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Astfel, eforturile colective care vizează protejarea frontierelor externe ale UE, cooperarea cu țările terțe pentru eliminarea cauzelor migrației neregulamentare, îmbunătățirea protecției migranților, precum și progresele înregistrate în lupta contra celor ce introduc…

  • Acord pentru realizarea unui studiu în domeniul migrației, proiect

    Ministerul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre privind aprobarea Acordului între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) referitor la o contribuție financiară pentru Programul de Activitate și Buget al OCDE 2015-2016 pentru realizarea unui studiu în domeniul migrației, semnat la București, la 5.12.2016, și…

  • Viaţa demnă a migranţilor: de la dependenţa de ajutor la autonomie

    Motivele care au dus la criza migranţilor sunt diversificate (conflicte, violenţă, încălcări ale drepturilor omului, fenomenele climatice, dezastrele naturale, ecologice ş.a.). Practic, persoanelor care provin din zone de conflict le lipseşte perspectiva de dezvoltare şi posibilitatea de a beneficia de drepturi sociale şi economice atât în ţările de origine, cât şi în statele de primire,…

  • Propunere de constituire a unei comisii parlamentare privind migrația

    Senatorul PSD Titus Corlățean a venit cu propunerea constituirii unei comisii parlamentare privind migrația, refugiații, azilanții, menţionând că migrația va fi tema principală pentru mult timp în UE, iar Legislativul României are “un deficit de expertiză foarte serios” în acest domeniu. “Fac această declarație ca președinte al Comisiei parlamentare pentru aderare la spațiul Schengen. La 16 septembrie…

  • Adoptarea Acordului de colaborare semnat între MAE şi OIM

    Conform unui comunicat al Guvernului, la 30 decembrie, Executivul a adoptat Acordul de colaborare semnat la 2 noiembrie 2015, la București, între Ministerul Afacerilor Externe – prin Departamentul Consular – şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Documentul prevede coordonarea activităţilor legate de repatrierea asistată a cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile, dar şi a activităţilor legate de consolidarea capacităţii de răspuns…

  • Acord de colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație

    Ministerului Afacerilor Externe a semnat un acord de colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație. Potrivit unui comunicat al MAE, acordul de colaborare cuprinde prevederi care se referă la coordonarea activităţilor legate de repatrierea asistată a cetăţenilor români aflaţi în situaţii vulnerabile, precum şi a activităţilor legate de consolidarea capacităţii de răspuns a Ministerului Afacerilor Externe/Departamentul…

  • Senatul critică măsurile CE privind criza migraţiei

    Senatul României îşi exprimă dezacordul faţă de mecanismele obligatorii de relocare a migranţilor, care nu țin cont de posibilitățile fiecărui stat membru. Într-o declarație adoptată pe 28 septembrie, care va fi transmisă instituţiilor europene, senatorii afirmă că măsurile dispuse de Bruxelles nu rezolvă problema, ba mai mult, au creat, deja, un efect advers, de stimulare…