Tag: masura preventiva

  • Durata măsurii preventive, motiv de sesizare CCR!

    Durata măsurii preventive a arestului preventiv în cursul judecăţii în primă instanţă nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani. Aceste…

  • Termenul de înaintare a dosarului la judecătorul de cameră preliminară, motiv de sesizare CCR

    Competenţa verificărilor măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară îi revine judecătorului de cameră preliminară. Legislaţia penală, art. 207 alin. 1 C. porocedură penală, prevede că atunci când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de…

  • Luarea măsurii arestării preventive după expirarea duratei reţinerii

    Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei…

  • Încurcatele iţe ale arestului la domiciliu

     Anul 2014 se anunţă promiţător, cel puţin în ceea ce priveşte noutăţile legislative. Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală, aşa cum ne sunt prezentate astăzi, într-o haină nou-nouţă, se zbat să cucerească situaţiile ivite în practică, neacoperite încă de către legile anterioare. Noul Cod de Procedură Penală, publicat în Monitorul Oficial în…