Polițiștii nu vor mai putea instala radare pe mașinile neinscripționate sau care nu sunt amplasate în locuri vizibile și nu le vor mai putea folosi decât dacă sunt îmbrăcați cu uniforma specifică. Totodată, radarele de tip pistol nu vor mai putea fi folosite la mai mult de zece metri de mașina de poliție. Aceste măsuri sunt incluse într-un proiect de act normativ mai vechi, care a primit în sfârșit în aceste zile votul decisiv al deputaților.