Tag: lista

  • Proiect: Listele de candidaţi pentru alegeri, invalidate dacă nu includ femei în proporţie de 30%

    Reprezentanţii liberali vor depune în Parlament două proiecte de lege pentru modificarea legislaţiei cu privire la alegerile locale şi parlamentare prin introducerea reprezentării de gen la cele două scrutine, a informat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Astfel, cele două proiecte stabilesc o reprezentare a ambelor sexe la alegerile locale şi parlamentare în proporţie de cel puţin 30% din candidaturile…

  • ANAF primeşte periodic informaţii de la CNAS… Inclusiv lista asiguraţilor scutiţi de la plata CASS!

    După cum se ştie, începând cu vara cea fierbinte şi plină de evenimente a lui 2012, gestionarea contribuţiilor sociale de sănătate (CASS) a fost preluată de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Asemănător s-au petrecut lucrurile şi în ceea ce priveşte contribuţia pentru sistemul de pensii (CAS).…

  • Întocmirea listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de către ANAF. Cum se procedează?

    Mai liniştit e somnul celui ce se culcă nemâncat, decât al aceluia ce se trezeşte copleşit de datorii! Cât ar fi de veche, datoria nu rugineşte, nu putrezeşte. Nu dispare! Uneori, datoriile neachitate trăiesc mai mult decât datornicii sau, oricum, îi urmăresc toată viaţa. Se-ntâlneşte munte cu munte, darămite creditorul cu datornicul! Potrivit Codului de procedură…

  • Lista cu medicamentele ce vor fi scoase de la compensare publicată

    Lista cu medicamentele ce vor fi scoase de la compensare a fost publicată de Ministerul Sănătăţii, o măsură ce vine după ce alte produse noi au fost compensate începând cu 2014. Astfel potrivit notei de fundamentare a Hotărârii de Guvern s-au introdus un număr de 40 de medicamente noi pentru care nu există alternativă terapeutică şi pentru boli cu…

  • Săptămâna viitoare se va actualiza lista cu medicamente compensate şi gratuite

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că săptămâna viitoare se va actualiza într-o a doua etapă lista cu medicamente compensate şi gratuite. În dezbatere publică s-a lansat HG – care practic este finală din acest punct de vedere cu medicamentele care intră automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare. S-au primit şi anumite sugestii,…

  • Curăţenie printre companii

    Potrivit unui proiect de modificare a legii societăţilor comerciale iniţiat de Ministerul Justiţiei, companiile care nu îşi depun situaţiile financiare anuale la Ministerul Finanţelor, în termenul legal – care anul acesta a fost 30 mai, ar putea fi dizolvate la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Registrului Comerţului. De asemenea, o companie poate fi…

  • A fost făcută publică Lista locațiilor în care se desfășoară activitatea serviciilor de probațiune

    În Monitorul Oficial nr. 581 din 4 august, a fost publicat Ordinul Ministerului Justiției nr. 2203/C/2014 pentru stabilirea locaţiilor în care se desfășoară activitatea Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi a serviciilor de probaţiune. Sistemul de probațiune este un serviciu public care se desfășoară în interesul comunității, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului…

  • Lista de medicamente compensate şi gratuite

    Ministrul Sănătăţii, a aprobat ordinul privind criteriile în baza cărora va putea fi actualizată lista de medicamente compensate şi gratuite, respectiv includerea, extinderea indicaţiilor sau excluderea unor tratamente. Ordinul pentru aprobarea Criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind…

  • FGDB garantează depozitele

    Recent, a fost publicat un document în Monitorul Oficial, în care se precizează că lista instituţiilor de credit la care depozitele sunt în siguranţă şi vor fi restituite deponenţilor în cazul în care banca dă faliment a fost actualizată. Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) este singura instituţie din România care garantează…

  • În care localităţi se organizează alegeri locale parţiale

    Pe 18 aprilie a fost publicată în Monitorul Oficial, lista cu localităţile în care se organizează alegeri locale parţiale. Potrivit proiectului de hotărâre, emis de către Guvern, organizarea scrutinelor parţiale locale pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale în mai multe circumscripţii electorale este stabilită pentru 25 mai. Astfel, pe 25 mai se vor organiza: alegeri…