Categories
Articole Drept penal

Determinarea maximului special al pedepselor pentru infracțiunile cu consecințe deosebit de grave

delapidareDelapidarea este o infracțiune care se regăsește atât în vechiul, cât și în noul Cod Penal, însă, limitele pedepsei s-au redus drastic în actuala legislație. Având în vedere frecvența și ușurința cu care tot mai multe persoane din mediul public și privat au săvârșit această infracțiune și s-au îmbogățit pe căi ilicite creând prejudicii imense altor persoane sau statului, se impuneau anumite modificări în forma actuală a codului.

Atât Codul Penal din 1969, cât și cel din 2009 au definit identic delapidarea ca fiind fapta de însușire, folosire și traficare de către un funcționar public, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează. În vechea legislație pedeapsa era de 1 la 15 ani și dacă fapta avea consecințe deosebit de grave pedeapsa se mărea de la 10 la 20 de ani. În forma actuală pedeapsa este de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.