Tag-Archive for » limită «

BNR va decide în Consiliul de Administrație care vor fi noile limite de îndatorare la care trebuie să se supună populația în momentul accesării unui credit. Surse din sistemul bancar ne-au declarat că băncile vor avea doar 15% din volumul total al creditelor de retail exceptat de la noile norme BNR. De asemenea, refinanţările care nu includ suplimentarea creditului vor fi exceptate de la măsura de limitare a gradului de îndatorare a populaţiei. Mai mult …

Omul onest pune de-o parte bani albi pentru zile negre iar individul certat cu legea agonisește grămezi de bani negri pentru… nopți albe. Aceasta pentru că oricine poate spune „adio” somnului odihnitor, precum și liniștii sufletești, atunci când are seiful (ori salteaua) doldora de bani negri!

Chiar dacă există câteva metode vechi, patentate, de spălat banii, plus o mulțime de metode proaspăt născocite, banul negru nu-l poți curăța cu toată apa Oceanului Planetar. Deseori, proprietarul banilor negri ajunge să se dea singur în vileag, intrând în vizorul autorităților, prin repetate tranzacții sau operațiuni bancare suspecte.

În „Monitorul oficial” 415/2017 a fost publicată Legea 125/2017 privind modificarea și completarea Legii 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului. Mai mult …

teren

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a discutat cu producătorii agricoli pe proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole, şi a convenit că persoanele fizice vor putea achiziţiona terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel mult 1.500 de hectare.

Limita suprafeţei de teren agricol pe care o poate achiziţiona o persoană juridică este similară cu cea aplicată în Ungaria.

Şeful MADR a declarat că vor fi introduse în lege şi alte condiţii. O condiţie ar fi ca persoana care cumpără teren să fi fost fermier pe o perioadă de cel puţin 5 ani, iar 75% din veniturile firmei să provină din agricultură.

În data de 1 ianuarie 2014, România a liberalizat piaţa funciară, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Această schimbare permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau acest drept.

În prezent, România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, iar preţul unui hectar porneşte de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro.