Categories
Articole Drept penal

Obligaţia acoperirii prejudiciului ca şi condiţie a liberării condiţionate creează discriminare?

În cazul pedepsei cu detenţiunea pe viaţă sau a închisorii poate fi dispusă liberarea condiţionată. În ceea ce priveşte liberarea condiţionată a închisorii pentru a putea fi dispusă trebuie îndeplinite unele condiţii iar art. 100 C. penal prevede care sunt aceste.

Astfel, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat trebuie să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare trebuie îndeplinite integral, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească iar instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.