Categories
Articole Drept penal

Legea 253/2013 aduce noutăţi în domeniul executării pedepselor (II)

images (5)Mi-aș dori ca toate aceste măsuri de executare a pedepsei aplicabile persoanelor condamnate să aibă rolul educativ pe care și legiuitorul îl urmărește. Ideal ar fi “să nu fie pedeapsa mai mare decât este vina.” (Cicero)

Legiuitorul a creat cadrul în care aceste pedepse neprivative de libertate se execută, iar seria noutăților aduse de legea 253/2013 așa cum au fost discutate în articolul anterior, continuă cu modalități de executare a altor pedepse aplicabile atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Punerea în executare a măsurii supravegherii impusă de instanță

Pot fi cazuri în care împotriva persoanei aflată sub supraveghere s-a început urmărirea penală sau a fost trimisă în judecată în alt dosar penal. În acest caz, serviciul de probațiune care are în evidență persoana aflată sub supraveghere, va informa organul judiciar că acea persoană se află în executarea unei pedepse, măsuri neprivative de libertate.

Persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei (se referă la pedeapsa închisorii fiind eliberat sub supraveghere) trebuie să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele obligații: să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe schimbarea locuinței sau orice deplasare care depășește 5 zile, precum și momentul întoarcerii, să comunice informații și documente privind mijloacele sale de existență.