Categories
Profesii juridice Ştiri

A fost adoptată Ordonanța de Urgență privind modificarea unor Legi ale justiţiei

În ședința de Guvern a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit unui comunicat.

Categories
Internaţional Ştiri

Comisia Europeană va analiza schimbările care decurg din OUG de modificare a Legilor justiţiei

Comisia Europeană va analiza schimbările ce decurg din ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, emisă luni de guvernul român, a declarat miercuri pentru AGERPRES un purtător de cuvânt al executivului comunitar, amintind totodată poziţia pe acest subiect exprimată de prim-vicepreşedintele CE.

Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Profesii juridice Ştiri

OUG de modificare a Legilor justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate legile justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial marţi după ora 16:30, la mai bine de 30 de ore de la adoptarea în şedinţa de Guvern de luni.

Una dintre cele mai importante modificări aduse de OUG este că pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de activitate, a judecătorilor şi procurorilor a fost amânată cu patru ani, până la 31 decembrie 2022.

Prevederea amânată cu privire la pensionarea magistraţilor este următoarea (pct. 142, care modifică art. 82 alin 3 din legea 303/2004):

Categories
Articole Organizare judiciară Profesii juridice

Propunerile de modificare a Legilor justiţiei, în atenţia CCR

În ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre legile justiţiei, asta datorită proiectelor de modificare la care au fost supuse. De numeroase ori ni s-a atras atenţia de către UE ca prin modificările aduse legilor justiţiei să nu afectăm independenţa acesteia.

Recent, potrivit ultimelor noutăţi legislative, o excepţie de neconstituţionalitate a fost formulată în acest sens.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Modificarea legilor justiției a fost discutată de experţi!

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că, la sediul Ministerului Public, a avut loc o întrevedere oficială cu experți ai Comisiei Europene în cadrul misiunilor periodice de informare privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, potrivit unui comunicat.

Principalele teme abordate în cursul întrevederii au vizat aspecte privind înființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, modificările aduse Codului penal, Codului de procedură penală și legilor justiției, protocoalele de cooperare încheiate cu Serviciul Român de Informații. Totodată, au fost analizate recomandările din ultimul raport al Comisiei Europene, fiind puse la dispoziția experților indicatori statistici actualizați, din care rezultă ”progresele înregistrate în combaterea infracțiunilor de corupție, folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, spălare a banilor, evaziune fiscală.”

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Ordonanța de urgență care modifică legile justiției va fi adoptată luna aceasta

Ordonanța de urgență care modifică legile justiției va fi adoptată luna aceasta și va doar 2 din cele 7 observaţii ale Comisiei de la Veneţia.

Guvernul va adopta, până pe 20 octombrie o OUG care va corela doar 2 din cele 7 observaţii ale Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei.

Observaţiile acceptate de Executiv sunt cele care fac referire la revocarea membrilor CSM şi la pensionarea magistraţilor după 20 de ani de activitate, au adăugat sursele politice.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Cooperare şi relaţii cu alte state Internaţional Ştiri

Comisia de la Veneţia va prezenta o opinie privind modificările asupra legilor justiţiei

Comisia de la Veneția va prezenta în luna iulie o opinie preliminară privind modificările asupra legilor justiției din România, se arată în sinteza reuniunii din 22 iunie, când s-a discutat acest caz.

Președintele Klaus Iohannis a susținut la comisie că emiterea „cât mai curând posibil” de către Comisia de la Veneția a unei Opinii interimare asupra modificărilor legilor Justiției este „extrem de necesară” în condițiile în care, dacă aceste legi intră în vigoare în forma adoptată de către Parlament, „vor avea un impact negativ asupra independenței și a funcționării sistemului judiciar din România, implicit asupra statului de drept”.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Trei propuneri legislative de modificare a Legilor Justiţiei au fost adoptate tacit

Trei propuneri legislative de modificare a legilor Justiţiei au depăşit termenul de dezbatere, fiind considerate adoptate tacit de Camera Deputaţilor.

Din punct de vedere procedural, adoptarea tacită a acestor proiecte urmează să fie citită în plenul Camerei Deputaţilor pentru a fi trimise la Senat, care este for decizional. Termenul limită de dezbatere pentru aceste trei proiecte a fost 7 mai.

Una dintre iniţiativele legislative vizează modificarea legii privind organizarea judiciară şi prevede că apelul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionat de completul de 5 judecători nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaţilor.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Drept penal Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

În perioada următoare vor avea loc dezbaterile pe modificările Codurilor penale

Comisia parlamentară specială pe legile Justiţiei începe dezbaterile pe modificările la Codurile penal, de procedură penală şi de procedură civilă.

Săptămâna trecută, au avut loc dezbaterile generale asupra modificărilor codurilor penale.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Pachetul Legilor Justiţiei va fi trimis la Comisia de la Veneţia!

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să trimită la Curtea Constituţională pachetul legilor Justiţiei, dar şi la Comisia de la Veneţia.

„În forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiţiei nu corespunde nici exigenţelor unui stat de drept şi democratic, aşa cum Constituţia României proclamă emblematic în articolul 1, şi nici aşteptărilor românilor, care îşi doresc o justiţie independentă, bazată pe lege şi neinfluenţabilă. Am decis, ca atare, să trimit întregul pachet legislativ înapoi la Curtea Constituţională şi, în paralel, să sesizez Comisia de la Veneţia.