Tag: Legea referendumului

  • Modificările aduse Legii privind organizarea referendumului sunt constituţionale!

    Curtea Constituţională a României a decis că sunt constituţionale modificările aduse legii privind organizarea referendumului, după ce a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, au precizat surse din CCR. Pe 18 mai, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea…

  • Preşedintele a anunţat că nu va promulga Legea referendumului

    Klaus Iohannis a spus anunțat că nu va promulga Legea referendumului în forma actuală. El a motivat că are anumite nemulțumiri față de această lege și va cere opinia Curții Constituționale. Întrebat dacă va participa la mitingul anunțat pentru susținerea familiei tradiționale, președintele Klaus Iohannis a spus că nu se poate pronunța cu privire la…

  • Legea referendumului intră luni la votul final în Senat

    Legea referendumului intră luni la votul final în Senat. Social democrații par să grăbească demersurile pentru organizarea referendumului pentru revizuire a Constituției. Inițiativa de revizuire a Constituției a fost adoptată deja de Camera Deputaților și urmează să fie dezbătută în Senat, dar probabil acest lucru nu se va întâmplă până când nu va fi adoptată…

  • CCR s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate privind Legea referendumului

    Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că este întemeiată critica referitoare la faptul că, prin unul dintre articolele proiectului de modificare a Legii referendumului, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituției ar urma să fie stabilită de Guvern, în condițiile în care sunt nesocotite, astfel, competențele constituționale conferite Parlamentului. Potrivit unui comunicat al CCR, plenul…

  • CCR se va pronunţa luna viitoare asupra constituţionalităţii proiectului de modificare a Legii referendumului

    Curtea Constituțională a României a amânat, pentru 3 octombrie, luarea unei decizii privind obiecția de neconstituționalitate formulată de 38 de senatori în legătură cu proiectul de modificare a Legii referendumului. Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 5 septembrie proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Proiectul prevede că…

  • Legea referendumului ar putea fi modificată!

    Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat luni un raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului. Proiectul prevede că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire.

  • Neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii referendumului

    Curtea Constituţională a României dezbate sesizarea preşedintelui privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000, prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscrişi în liste. Traian Băsescu a sesizat Curtea invocând faptul că legea modificată ar permite…

  • CCR dezbate pe 26 iunie sesizarea PDL pe Legea referendumului

    Curtea Constituţională a României va pune în discuţie pe 26 iunie sesizarea Partidului Democrat Liberal privind modificarea Legii de organizarea şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă. PDL a sesizat luni Curtea Constituţională în cazul proiectului de lege privind scăderea pragului de prezenţă la referendum. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat…

  • Legea referendumului, adoptată cu pragul de 30%

    Legea referendumului a fost adoptată de Camera Deputaţilor, care este for decizional, în varianta cu 30% cvorum de participare. Acest lucru înseamnă că este suficient ca unul din trei alegători să voteze “DA” pentru ca un referendum să fie validat. PDL, UDMR şi PPDD vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului…