„Contractul este legea părților”, se spune, pe bună dreptate. În același timp, s-a considerat că, în privința mai multor categorii de contracte, printre care și cele de achiziție „aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice” se impune fixarea unor jaloane solide și-a unor limite clare, dincolo de care nu se poate trece fără a surveni o nesocotire a legii.
Există, desigur, un principiu al libertății contractuale, dar nu poate fi omis faptul că libertatea aceasta contractuală este, în genere, limitată de către lege. Așadar, „legea părților” va trebui să fie formulată de așa natură încât să se afle în acord cu „legile țării”.