V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă când zarurile sunt aruncate pe o masă de joc unde se rulează sume fantasmagorice? De ce pentru unii să existe tehnici care să le permită să joace strategii la care noi putem doar să visăm? Ba mai mult, ce putem deduce din jocul greilor care să ne ajute în propriile noastre întreprinderi?
Faptele imaginare ale cazului nostru
Vă prezentăm un caz ipotetic cu multe consecințe practice: domnișoara Xulescu moștenește afacerea familială de făcut covrigi, care cunoaște atât de mult succes încât decide să cumpere societatea maghiară Perec. Societatea domnișoarei, Covrig SRL, contactează banca română R pentru a organiza o masă rotundă cu scopul a monta un credit. XYZ, în calitate de aranjor formează pool-ul bancar, împreună cu banca maghiară M și banca franceză F. Banca R se angajează să împrumute o sumă de 5 milioane de euro, în timp ce Banca M și Banca F vor împrumuta fiecare 2.5 milioane de euro. Convenția de credit care unește cele trei bănci și societatea Covrig desemnează banca XYZ ca agent. Convenția conține o clauză de indexare, deviza de referință fiind euro, iar leul și forintul fiind devize opționale.
Societatea Covrig solicită prima tranșă de credit în euro și următoarele în lei. La momentul rambursării, societatea Covrig vrea să utilizeze ca moneda de plată pentru prima tragere euro-ul. Băncile pretind că plata nu este liberatorie.
Apelul unei dame neajutorate
“Când am văzut-o intrând pe ușă știam că nu o voi putea refuza. Cu niște mănuși lungi până la cot, scoate un portțigaret și îmi povestește cu niște ochi de căprioară cazul său. Înțelegerea ei era limitată, o priveam cum se chinuia să își aducă aminte … Un asemenea cap nu era făcut să conducă un imperiu.
Desigur eu știam că o “masă rotundă” era jargonul pentru un consorțiu, sau reuniunea mai multor bănci pentru a oferi un credit financiar sindicalizat. Greii joacă dur. Avantajul pe care-l obțin este că entitatea nu are personalitate juridică și că existența sa nu este luată în considerare independent în vreun drept. Practic ei sunt cei care creează regulile, atunci când reguli nu există.
