Tag-Archive for » jurnal electronic «

Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

OUG nr. 44/2018 a prelungit termenul până la care pot fi folosite vechile case de marcat până la data de 31 orctombrie. Mai mult …

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) acordă un termen de graţie de trei luni pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, termenele finale până la care aceştia sunt obligaţi să monteze noul echipament fiind 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari sau mijlocii, respectiv 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici, informează instituţia.

Potrivit sursei citate, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea unui termen de graţie de trei luni în care nu se aplică sancţiunile prevăzute de lege pentru nedotarea operatorilor economici cu aparate de marcat cu jurnal electronic, fără a modifica însă şi termenele obligatorii de dotare, şi flexibilizează procesul de vânzare a titlurilor de stat.

Mai mult …

Ministerul Finanțelor ia în calcul amânarea termenelor de la care vor fi aplicate firmelor amenzi pentru lipsa caselor de marcat cu jurnal electronic ori a imprimantelor fiscale, în contextul în care acestea devin obligatorii din iunie pentru companii mari și mijlocii.

Planul gândit la acest moment este o ordonanță de urgență care să amâne data de la care firmele pot fi amendate. Mai mult …

Contribuabilii mari şi cei mijlocii trebuie să înlocuiască de la 1 iunie casele de marcat clasice cu cele care au jurnal electronic, iar de la 1 august regula se aplică şi micilor contribuabili.

Fiecare aparat de marcat va trebui să conţină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operaţiunile specifice activităţii fiscalizate, precum şi un modul de comunicaţie, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare şi supraveghere al ANAF.  Mai mult …

Uneori, o modificare legislativă poate fi asemuită unui bulgăre de zăpadă, care este împins la vale. Zăpada se acumulează iar volumul bulgărelui sporește văzând cu ochii. La fel, modificările legislative, mai ales cele în materie fiscală, tind să determine alte modificări legislative, care, la rândul lor, pot atrage o schimbare din temelii a sistemului de lucru. Sunt situații în care modificările legislative sunt întemeiate și temeinic gândite, în aproape toate consecințele lor, dar și dese situații în care, de la rostogolirea în pantă a unui bulgăre de zăpadă „neînsemnat”  se ajunge la o avalanșă ce dă totul peste cap și aduce haosul.

Mai mult …

Guvernul a adoptat o ordonanţă care cuprinde modificări în calendarul utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic, se arată într-un comunicat al Executivului.

Potrivit sursei citate, calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari şi mijlocii, însă se menţine termenul pentru contribuabilii mici şi, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018. Mai mult …

jurnal electronic
În şedinţa Guvernului din 23 decembrie a fost adoptată OUG pentru modificarea şi completarea OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

OUG adoptată de Guvern stabileşte o serie de reglementări legate, în principal, de introducerea obligativităţii utilizării de aparate de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici şi eliminarea aparatelor de marcat cu rolă jurnal.

Această schimbare va fi implementată treptat, până în august 2016, şi urmăreşte diminuarea drastică a evaziunii fiscale.

Ministerul Finanţelor arăta că avantajul pe care noul sistem de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic îl aduce comercianţilor este eliminarea costurilor cu achiziţia rolelor de hârtie şi spaţiile de depozitare a acestora, pentru o perioadă de 2 ani.