Tag: irigaţii

  • UE ia noi măsuri pentru reducerea riscului unor penurii ale apei necesare pentru irigarea culturilor

    UE ia noi măsuri pentru reducerea riscului unor penurii ale apei necesare pentru irigarea culturilor. Ambasadorii la UE ai statelor membre au aprobat acordul provizoriu la care s-a ajuns cu Parlamentul European cu privire la un regulament care va înlesni folosirea apelor uzate urbane epurate pentru irigaţiile agricole. Aprobarea deschide calea către adoptarea finală a…

  • Sectorul irigaţiilor va primi finanţare!

    Un program-cheie pentru România va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp. Se vor investi milioane de euro pentru dezvoltarea unui sector important din economie. Mai mult, companiile vor avea parte de sprijin financiar din partea statului român. 44 de proiecte de investiţii în infrastructura de irigaţii, cu o valoare de peste 12…

  • Va fi reluat proiectul de irigaţii Siret-Bărăgan

    Proiectul de irigaţii ceauşist Siret Bărăgan va fi preluat de către Ministerul Agriculturii de la Ministerul Apelor, într-o nouă încercare de a fi finanţat şi realizat pe etape. Anul acesta, în vară, a fost inaugurată staţia de pompare a apei SRP5 Haret din canal, dar lucrările au fost abandonate din nou. Se caută şi parteneri privaţi.…

  • Se urmărește reabilitarea infrastructurii de irigații. A fost aprobat și un program național!

    Despre pământul României se spune că ar putea produce hrană pentru o populație de patru ori mai mare decât cea actuală. Ironia sorții sau mai degrabă tristețea sa face ca, într-o asemenea țară, cea mai mare parte dintre produsele agro-alimentare să provină din import. În țara noastră, care dispune de una dintre cele mai dezvoltate…

  • Proiectul de Hotărâre privind acordarea de ajutor în sectorul de irigații , în consultare publică

    În condiţiile manifestării accentuate a fenomenului de secetă pedologică, care a afectat suprafeţe semnificative de culturi şi urmare a informării Guvernului privind stadiul derulării campaniei de irigaţii 2016, s-a stabilit că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va efectua o evaluare a costurilor necesare pentru a incurajă irigarea, cel puţin în zonele în care aceasta este…

  • 136.000 de hectare afectate de secetă

    Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, până în prezent au fost raportate 136.000 de hectare afectate în proporţie 30-70% de secetă, însă nu au fost primite datele din toate judeţele. Ministrul a mai precizat că la iniţiativa premierului a fost stabilită o schemă de minimis, prin care vor fi acordate pentru irigaţii la energia electrică 32 de milioane…

  • Măsuri menite să asigure menținerea integrității și funcționalității infrastructurii de îmbunătățiri funciare

    Sunt unii ani în care, de cum răsar ghioceii și până-n anotimpul frunzelor căzătoare, condițiile pedoclimatice năbădăioase le strică toate planurile agricultorilor. Și nu numai lor! Dacă, la sfârșitul unei ierni bogate în omăt vremea se-ncălzește brusc sau dacă, indiferent de anotimp, plouă ca-n zilele lui Noe, apele își vor părăsi matca, distrugând drumuri, așezări,…

  • Proiect de reabilitare a sistemului național de irigații

    Una din problemele majore cu care se confruntă agricultura din România este seceta, şi numai un sistem de irigații funcțional la nivel național ar fi singura soluție care ar putea reduce sau chiar elimina această problemă. În acest sens la data de 12 noiembrie 2015 în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 269/2015, care…

  • Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență

    Din cauza celor de la PNL, Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență dacă liberalii nu vor fi convinși să voteze proiectul. Din această cauză premierul Victor Ponta a menţionat că Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență. Premierul Victor Ponta s-a adresat dl ministru al Agriculturii, Daniel Constantin,…

  • Proiectul privind investiţiile în irigaţii nu a fost adoptat

    Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2013, cu amendamente ce prevedeau investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii, nu a fost adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor. Reamintim că OUG 79/2103 reglementa prevederi din cadrul Legii îmbunătăţirilor funciare, însă în Parlament deputaţii au adus, la solicitarea Guvernului, mai multe amendamente privind sistemul naţional de irigaţii,…