Tag: invatamant

  • FSLI a cerut aprobarea OUG privind triplarea salariilor înalţilor demnitari

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi-a exprimat dezamăgirea faţă de atitudinea manifestată de preşedintele României, de premier şi de reprezentanţii unor partide politice în legătură cu amendamentele privind majorarea salariilor din învăţământ şi a cerut să fie supusă spre aprobare în Camera Deputaţilor şi O.U.G. nr. 14/2015 prin care s-au triplat salariile înalţilor demnitari. “Federaţia…

  • Ministerul Educaţiei a lansat proiectul pentru dezvoltarea învăţământului profesional-dual

    Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii educaţiei naţionale privind dezvoltarea învăţământului profesional-dual. Documentul a fost elaborat de experţi din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic în urma consultărilor din grupul interministerial care a inclus reprezentanţi ai…

  • 1 milion de euro pentru promovarea învățământului în limba germană în România

    În cadrul celei de-a 26-a întâlnire a sașilor din Transilvania, desfăşurată la Reghin, ambasadorul RF Germania în România, Werner Hans Lauk, a anunțat că Bundestagul german a hotărât promovarea și stabilizarea învățământului în limba germană maternă în România, iar finanțarea prin Ministerul Federal al Afacerilor Externe se va ridica la un milion de euro în 2016.…

  • Organizarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2017-2018. Noi precizări!

    Orice elev sau fost elev știe că, atunci când stai pe băncile unei școli, ți se spune clar care sunt cunoștințele pe care trebuie să ți le însușești iar după aceea aștepți să fii testat. Ceea ce nu înseamnă că, obligatoriu, îți va fi și testat nivelul de cunoaștere a acelor lecții. După ce ne-am pus…

  • Termen limită extins pentru includerea la finanțare a școlilor fără autorizație sanitară

    Potrivit comunicatului emis de Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), termenul limită pentru includerea la finanțare a școlilor fără autorizație sanitară a fost extins până pe 20 septembrie. Datorită faptului că sumele nu au fost repartizate în totalitate, s-a luat această decizia pentru a oferi şansa mai multor unităţi să acceseze intervenții de acest gen, şi anume fonduri…

  • 544 de unități de învățământ de stat fără autorizaţie de la ISU

    Conform informaţiilor oferite de Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), 544 de clădiri din capitală pentru învățământul de stat nu au autorizaţie pentru securitate la incendiu. “Din punctul de vedere al situației existenței autorizațiilor de securitate la incendiu, din cele 919 clădiri pentru învățământul de stat sunt autorizate numai…

  • Proiect privind funcţionarea grădiniţelor cu orar normal

    Potrivit unui Proiect pentru modificarea Ordinului M.S. nr. 1955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, funcţionarea grădiniţelor cu orar normal se poate realiza şi în serii organizate după-amiaza, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. “Avizul direcţiilor de sănătate…

  • Plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar

    În şedinţa din 31 august, Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, procedurile de aplicare necesare plăţii diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obţinut aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti. Astfel, Executivul a luat măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror…

  • Grădinița Estivală – o șansă pentru copiii din comunități defavorizate

    Aproape 50% dintre copii din România nu merg la grădiniţă. Una dintre cauze este sărăcia. Astfel, pentru ca rata abandonului şcolar să scadă s-au deschis grădiniţe estivale, pentru copiii din familii defavorizate. Vara aceasta, peste 700 de copii din toată ţară merg la grădiniţa estivală. După cursurile de vară, copiii sunt înscrişi în sistemul de…

  • Aprobarea normelor metodologice pentru salarizarea personalului din învăţământ

    Guvernul a aprobat actul normativ care stabileşte metodologia de calcul a drepturilor salariale, începând cu august 2016, pentru personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control şi pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul de stat. De la 1 august, salariul de bază pentru personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar va include salariile de încadrare aferente funcţiei, gradului…