Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Învăţământ şi educaţie

Ce prevede noul regulament-cadru privind regimul actelor de studii?

Ce-și doresc tinerii din ziua de azi? În linii mari, nimic mai mult decât tinerii… de ieri! Ajunși la vârsta marilor speranțe, cu toții ne dorim ca, la maturitate, să obținem un anume statut social, să avem un acoperiș solid, stabil deasupra capului, să nu ne lipsească niciun lucru important, să ne întemeiem o familie sau măcar să existe câteva persoane care să ne fie alături la bine și la rău și să avem acces la o fericire de durată, de s-ar putea, cumva. Pentru a ne îndeplini dorințele e nevoie de resurse. Însă, prin voia destinului, nu toți ne-am născut în familii în care prosperitatea e la ea acasă. Și puțini sunt privilegiații care s-au trezit, peste noapte, stăpâni peste vreo moștenire de milioane. Cum trăim într-un context imprevizibil, în care chiar și obținerea strictului necesar poate deveni, pe neașteptate, problematică, ajungem să fim conștienți, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, că ar cam trebui să punem osul la treabă și… mintea la contribuție. Să muncim, să învățăm cât mai multe.