Tag-Archive for » invaliditate «

tools and construction materials
Tot mai multe persoane apelează la forța de muncă a zilierilor, fapt ce a generat și implicarea acestora în accidente de muncă. Pentru a avea o evidență clară a celor care își oferă forța de muncă ca zilieri și pentru a stabili ce este de făcut în cazul unui accident de muncă în care sunt implicați aceștia, legiuitorul a decis anumite modificări legislative în acest domeniu.

În acest sens, în Monitorul Oficial 386 din 3 iunie 2015 a fost publicat Ordinul MMFPSPV 831/600/2015 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Mai mult …

baniExistenţa sistemelor de pensii, fie ele publice sau private, porneşte de la necesitatea acumulării de bani albi, pentru zile negre. Un sistem de pensii publice în care contributorii sunt tot mai puţini iar beneficiarii tot mai numeroşi seamănă cu un joc piramidal (chiar o piramidă inversată), dar cu toţii sperăm că vom avea asigurat un venit decent în zilele cărunte ale amurgului vieţii. Să visăm mult şi bine, că visele sunt gratis! Mai mult …

ldUltimele ştiri juridice aduc în prim plan o nouă lege! Legea aceasta se referă la persoanele provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor care au primit pensie de invaliditate şi, anterior anului 2003, au ajuns la vârsta de pensionare, moment în care li s-au fixat pensiile legale cuvenite. Mai mult …

Se spune că „meseria este brățară de aur.” Fiecare meserie are și riscurile ei, riscuri pe care fiecare ni le asumăm de la bun început. De multe ori însă tocmai riscurile meseriei ne fac să nu mai putem profesa. De exemplu, un pompier rănit grav în timp ce încerca să stingă un incendiu sau să salveze o viață, un polițist rănit în timp ce era angrenat într-o operațiune de prindere a unor infractori, un militar rănit pe câmpul de luptă, ajung în situația de a nu-și mai putea exercita profesia.

Este frustrant să constați că în timp ce îți făceai meseria ai fost rănit și ai căpătat un grad de invaliditate, astfel încât instituția te declară inapt de a mai lucra acolo. Și uite așa te trezești peste noapte șomer, pentru că ți-ai făcut meseria! Sunt cazuri în care unii polițiști au fost în această situație și s-au văzut dați afară din cauza invalidității căpătate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Au fost drame pentru că mulți dintre ei erau singurii susținători ai familiei, iar pierderea serviciului a generat o serie de probleme. Sigur că mulți polițiști aflați în această situație găseau cu greu un alt loc de muncă având în vedere pregătirea profesională specifică și în plus gradul de invaliditate dobândit.

La fel s-a întâmplat și cu domnul George. Acesta era polițist și în timpul unei misiuni a fost rănit, a stat în spital câteva săptămâni bune, însă nu a reușit să se recupereze total. Comisia medicală de la serviciu l-a declarat inapt să mai lucreze în Ministerul Afacerilor Interne. Omul a rămas fără serviciu tocmai pentru că și-a făcut prea bine treaba!

Domnul George a fost extrem de afectat de suferința fizică, dar mai ales psihică prin care a trecut, simțindu-se marginalizat tocmai de către colegii săi. Legea nu le permitea acestora să îi ofere un alt post, deși știau că este un om capabil și cu experiență. Îi era greu sau chiar imposibil să își caute alt job în condițiile în care avea o pregătire profesională specifică și o calificare în domeniul siguranței publice. La fel ca domnul George au fost și sunt mulți alți polițiști și familiile acestora.

Legiuitorul a găsit de cuviință să modifice statutul polițistului cu scopul de a veni în sprijinul polițiștilor răniți în exercitarea atribuțiilor de serviciu și al susținerii familiilor acestora. În acest sens a apărut OUG 66/2013 care a intrat în vigoare chiar la data publicării în 27.06.2013.

Care sunt noutățile aduse de OUG 66/2013 în statutul polițistului? Mai mult …