Tag: interpretare

  • ICCJ. Majorarea salarialui de bază pentru complexitatea muncii

    Modificările aduse sistemului de salarizare a bugetarilor au creat probleme de interpretare şi aplicare în practica judiciară. Potrivit ştirilor juridice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesiaztă să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept pe tema salarizării.

  • CCR constată neconstituționalitatea unor prevederi interpretate de ÎCCJ

    În Monitorul Oficial nr. 2/2018 a fost publicată Decizia nr. 874/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la sintagma „precum și în alte…

  • Întrebarea zilei: se înscrie sancţiunea avertismentului în cazierul fiscal?

    Buturuga mică răstoarnă carul mare! La fel şi erorile mărunte dar sancţionabile din istoricul personal al oricărei persoane fizice sau juridice pot stârni neîncrederea celorlalţi, pot zădărnici, câteodată, planurile cele mai măreţe şi pot pune obstacole în drumul către succes! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată anul trecut de către Tribunalul Sălaj…

  • Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social

    Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, primit spre aprobare, are scopul de a reglementa distinct organizarea și funcţionarea Consiliului Economic și Social, fiind abrogate prevederile corespunzătoare din Legea dialogului social nr. 62/2011. Pentru eliminarea unor confuzii de interpretare în procedura de desemnare a reprezentanților organizaţiilor sindicale și patronale în…