Categories
Articole Notari Profesii juridice

Examenul pentru obținerea calității de notar stagiar. Cum se organizează și cum decurge?

Unii oameni au impresia că după ce vor isprăvi studiile și vor sui ghiozdanul și manualele în pod, nu vor mai trebui să mai participe la niciun examen. Nu va trece prea mult până să afle că n-a fost decât o simplă impresie!

Viața (mai ales cea profesională) ne supune la o sumedenie de examene. Și – surpriză – descoperim, cu timpul, că examinările din anii de școală au fost, în majoritatea lor, floare la ureche, față de testele și probele la care ne supune viața.

Categories
Articole Notari Profesii juridice

Procedura de organizare a concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar a suferit unele modificări!

Pentru a participa la examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, a Regulamentului de punere în aplicare a acestei legi și a Regulamentului privind procedura de organizare și desfășurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar.

În Monitorul Oficial nr. 486/2017 a fost publicat Ordinul nr. 1618/2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, ordin care nu aduce modificări substanţiale în organizarea concursului ci am putea spune că modificările sunt doar de nuanţă.

Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice Notari

Care sunt atribuţiile şi structura Institutului Notarial Român?

logo_inr_nou_119Activitatea notarială reprezintă una dintre cele mai importante componente ale serviciului public de justiţie, fapt care îi şi conferă un rol major în consolidarea statului de drept. Atât rolul, cât şi importanţa activităţii notariale, rezidă din ceea ce reprezintă procedura necontencioasă care asigură membrilor societăţii, în ansamblul ei, constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor, respectiv ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea, şi, în acest fel, realizându-se o degrevare de procese a instanţelor de judecată.