Întâietatea – este o însuşire urmărită şi râvnită de mulţi.
În zilele noastre, când concurenţa este la un nivel atât de înalt, să capeţi dreptul de a ocupa primul loc ca importanţă, ca valoare, contează enorm.
Mizând pe această dorinţă a naţiunii, legiuitorul român a reglementat dreptul de preempţiune, un drept subiectiv civil care conferă prioritate. Şi nu orice fel de prioritate: prioritate la cumpărare!
Doctrina anterioară Noului Cod Civil definea dreptul de preempţiune ca fiind „un drept subiectiv civil, recunoscut de lege persoanelor fizice sau juridice, care constă în posibilitatea conferită acestora de a cumpăra cu întâietate un anumit bun”.
Reglementat atât de dispoziţiile vechiului cod civil, dar şi prin legi speciale, dreptul de preemţiune avea exclusiv natură legală, fiind instituit printr-o normă imperativă; voinţa proprietarului vânzător neavând nici un rol în naşterea şi exercitarea dreptului de către titularul lui.
Cui oferă legile speciale dreptul de a se plasa înaintea altora?
- Potrivit art. 18-21 din O.U.G nr. 40/1999, în ipoteza în care proprietarul unei locuinţe închiriate intenţionează să o vândă, chiriaşul are un drept de preempţiune la cumpărarea locuinţei.
-
Potrivit art. 17 din Legea nr.10/2001, au drept de preempţiune în cazul încheierii unui contract de vânzare cumpărare, locatarii următoarelor imobile: cele ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ; cele ocupate de unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială din sistemul public; cele ocupate de instituţii publice; cele ocupate de instituţii culturale; cele ocupate de sedii ale partidelor politice legal înregistrate.
Porivit art. 42 alin.2, imobilele cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, care nu se restituie persoanelor îndreptăţite, se pot înstrăina potrivit legislaţiei în vigoare, iar deţinătorii cu titlu valabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 au drept de preempţiune. De asemenea, au drept de preempţiune şi chiriaşii imobilelor cu destinaţia de locuinţe care nu se restituie persoanelor îndreptăţite. Mai mult …
Se spune că munca îl scapă pe om de (cel puțin) trei lucruri nedorite: de plictiseală, de fapte rele și de sărăcie. Cu condiția ca omului să-i placă munca. În România, asistăm la o situație paradoxală. Deși unii antreprenori se plâng de lipsă de personal, de numărul mare de posturi neocupate, există sute de mii de persoane ce nu muncesc și nici n-au de gând.
Să aibă „spor la treabă” își dorește orice lucrător. Bun este sporul în sens de „randament în activitate”. E binevenit și sporul înțeles ca adaos la salariu. Și perfect este atunci când muncești cu spor și, simultan, ai parte de sporuri la salariu.
