Tag: instanţă

  • Modalităţi de dezmoştenire. Scopul scuză mijloacele?

    O veche istorisire biblică ne destăinuie o poveste despre familia lui Isaac, fiul lui Avraam. Isaac avea doi fii: Esau şi Iacov. Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră. Într-o zi, Isaac îi spuse lui Esau: „Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie şi adu-mi s-o mănânc, iar după aceea te voi binecuvânta.” Iacov, celălalt fiu,…

  • Am imunitate, sunt parlamentar! Tu ce eşti?

    Să presupunem că v-aţi schimbat recent locul de muncă. Acum activaţi la o firmă mare, cu aproape 590 de angajaţi. Sunteţi mulţumit, aveţi tot felul de facilităţi şi privilegii. Indemnizaţie excelentă! Numai că, absolut întâmplător, aflaţi că nu mai puţin de 23 dintre noii colegi au dosare penale pe rol. Pe bună dreptate vă-ntrebaţi: unde-am…

  • Cât de valoroase sunt amintirile de familie?

    Îmi amintesc cu drag acele zile în care cutreieram troienele de zăpadă în lung şi-n lat, săniuţa fiindu-mi cel mai dedicat tovarăş. Ajungeam acasă cu nasul îngheţat şi mă dezmorţeam la căldura sobei. Mirosea a pâine abia scoasă din cuptor, iar eu aşteptam cu nerabdare „să se ducă la moară” pentru a putea să o…

  • Ce e de făcut dacă ești discriminat?

    Cu Maria mă știam din școala generală. I-am admirat mereu abilitatea de a interacționa ușor cu oamenii și puterea de convingere când își susținea punctele de vedere. A ajuns director de vânzări la o firmă de renume din piață. Era minunat că făcea ceea ce îi plăcea și era apreciată la justa valoare pentru munca…