Tag: indicator

  • A scăzut indicele ROBOR la trei luni

    Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,06%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

  • Un nou sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice

    România va avea un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice, realizat cu fonduri UE. Astfel, sistemul va fi dezvoltat printr-un proiect Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice (SNSPA) şi cu sprijinul întregii administraţii centrale şi…

  • Camera Deputaţilor a amânat modificarea Legii SRR şi SRTV

    Membrii Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor au amânat dezbaterea raportului propunerii legislative de modificare a Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV care prevede separarea funcţiei de preşedinte al CA de cea de director general. Potrivit expunerii de motive, principala intervenţie legislativă constă în separarea celor 2 funcţii: cea de preşedinte al…

  • Cum ar trebui să fie semnalizate șantierele?

    Aproape toate şantierele de pe drumurile României nu sunt semnalizate pe timp de noapte cu indicatoare luminoase. Actul normativ care reglementează acest domeniu nu este clar şi nimeni nu ştie exact cum trebuie avertizaţi şoferii pentru a evita accidentele. Închiderea şi restricţionarea circulaţiei pe drumurile publice sunt reglementate de un ordin comun al ministerelor Transporturilor…

  • Bani nerambursabili pentru angajatori

    Angajatorii care încadrează în muncă diferite categorii de persoane pot beneficia de stimulente financiare de la stat, calculate în funcţie de indicatorul social de referinţă (ISR), care în anul 2014 are valoarea de 500 de lei, conform reglementărilor şi noutăţilor din contabilitate. Condiţiile de îndeplinit pentru a primi aceste stimulente, tipurile de facilităţi acordate, dar şi…