Categories
Articole Drept civil

RIL admis. Competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:

Categories
Acţiunea civilă Drept civil Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Se propune o nouă condiţie pentru încuviinţarea executării silite!

Doi deputați au depus la Senat un proiect care prevede ca, în cazul unui împrumut bancar sau nebancar, executorul să fie obligat să depună, la data solicitării executării silite, o anexă a contractului de la creditor, pentru a putea obține încuviințarea executării silite.

Iniţiatorii susţin că proiectul este justificat de numărul mare de situaţii întâlnite în practica judiciară cu privire la executările silite iniţiate în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de împrumut.

Categories
Articole Drept civil

Încuviințarea executării silite, în lumina noilor modificări ale Codului de procedură civilă

justititie3
Începând cu 4 februarie 2016 executorii judecătorești nu se mai pot pronunța asupra încuviințării executării silite, iar această procedură s-a reîntors în curtea instanțelor de judecată. Imediat ce CCR a declarat neconstituțională prevederea cu privire la posibilitatea ca un executor judecătoresc să dispună încuviințarea executării silite, ar fi trebuit ca în 45 de zile să fie modificată legea în acord cu Decizia CCR.

Având în vedere că se impunea de urgență armonizarea legislației în acord cu ceea ce a decis CCR, s-a decis ca modificările legislative cu privire la această instituție să fie adoptate prin OUG 1/2016 pentru modificarea legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 85 din 4 februarie 2016, dată la care a și intrat în vigoare.