Tag-Archive for » închiriere «

Cererea de apartamente destinate închirierii din centrele universitare a început să crească încă din timpul verii, iar proprietarii se grăbesc să crească preţurile înainte de începerea noului an şcolar.

Chiriile medii solicitate de proprietari pentru apartamentele vechi sunt vizibil mai mari în prima jumătate a lui 2018, comparativ cu semestrul întâi al anului trecut, conform unei analize realizate.

Cele mai importante creşteri anuale au fost consemnate, de departe, în Cluj-Napoca, care depăşeşte Capitala şi în ceea ce priveşte nivelul mediu al chiriilor. În Bucureşti, pe de altă parte, variaţiile de preţ au fost semnificativ mai temperate, chiriile locuinţelor cu două şi trei camere fiind similare cu cele din 2017.

Modul de calcul al impozitului obţinut din închirierea proprietăţilor se va schimba, odată cu intrarea în vigoare a impozitului pe venitul global al gospodăriilor. Impozitul scade, dar ar fi putut scădea şi mai mult, însă deducerea actuală a fost diminuată.

Odată cu intrarea în vigoare a noului impozit pe venitul global al gospodăriilor, se schimbă inclusiv modalitatea de calcul a impozitului obţinute din chirii. Cota generală de impozit va fi de 10% nu 16%, aplicată tuturor veniturilor, deci inclusiv celor obţinute din chirii. Mai mult …

lobMinisterul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi-a propus să-i motiveze pe angajaţii de la stat care nu au în proprietate sau în administrare locuinţe de serviciu prin acordarea unor „sume pentru închirierea de locuinţe de serviciu din piaţa imobiliară, pentru personalul angajat cu domiciliul în localităţi aflate la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, cu aprobarea ordonatorilor principali de credite”.

În cadrul aceluiaşi proiect de OUG pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice şi pentru acordarea unor facilităţi personalului din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, se propune majorarea stimulentului de inserţie ca urmare a creşterii nivelului salariului minim brut pe ţară garantat în plată care va genera „un efort bugetar total în anul 2017 de aproximativ 448,4 milioane lei pentru cei aproximativ 62.000 de beneficiari estimaţi”. Mai mult …

locuinte-serviciu
Studiile efectuate au arătat nevoia de a se crea cadrul legislativ în scopul construirii de locuințe de serviciu pentru funcționarii publici și angajații instituțiilor publice centrale și locale. Se dorește construirea a 8.500 de locuințe timp de cinci ani estimându-se un cost de 500 euro/mp, inclusiv TVA, la o suprafața construită desfășurată medie de 81 mp de apartament.

Modul de derulare al programului, terenurile pe care se poate construi, beneficiarii acestor locuințe de serviciu și regimul juridic al acestora sunt prezentate în Hotărârea nr. 719/2016 pentru aprobarea Programului “Construcţia de locuinţe de serviciu” publicat în Monitorul Oficial 786 din 6 octombrie 2016. Prevederile sale se aplică de la publicare. Mai mult …

casa-pret-2016-credit_w580_h435_q90

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că Guvernul vrea să facă funcţională şi să transparentizeze piaţa închirierii locuinţelor. În acest sens, propune oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe şi utilizarea parteneriatul public-privat pentru construcţia de locuinţe sociale.

În acelaşi timp, Dîncu a anunţat că Strategia Naţională a Locuirii – unul dintre proiectele majore lansate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – va fi lăsată în dezbatere publică până la sfârşitul lunii august.

“Prin această strategie, Guvernul României îşi propune să creeze premisele în vederea asigurării unei pieţe funcţionale şi transparente a închirierii locuinţelor. Cum se poate face acest lucru: prin oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe pe piaţă sau utilizarea instrumentelor precum parteneriatele public-private pentru construcţia de locuinţe sociale. Ne dorim să avem în România o piaţă funcţională de locuinţe care implică atât sectorul public, cât şi pe cel privat, în care sectorul public joacă un rol esenţial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuinţelor pentru grupurile cele mai sărace şi mai vulnerabile”, a scris vicepremierul pe o pagină de socializare.

auditor energetic
Atunci când vrei să vinzi sau să închiriezi un imobil, nu poți finaliza demersul fără să ai certificatul energetic al acelui spațiu. Acest certificat este elaborat de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului, administratorului clădirii. El are o valabilitate de 10 ani de la data înscrisă în certificat, cu excepția cazului în care pentru respectivul imobil la care există certificat valabil, au loc lucrări de renovare majoră care modifică consumurile energetice ale acestuia.

În momentul vânzării sau închirierii unui imobil, proprietarul are obligația de a pune la dispoziția cumpărătorului/chiriașului anterior perfectării contractului o copie de pe acest certificat. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligația de a transmite certificatul energetic, în original, către noul proprietar. Atunci când este înregistrat la administrația financiară contractul de închiriere, proprietarul va depune la organul fiscal o copie de pe acest certificat. Mai mult …

bloc ANL
Cererea tot mai mare de locuințe către ANL, l-a determinat pe legiuitor să relaxeze și să diversifice condițiile în care poate fi închiriată o astfel de locuință socială, să ofere posibilitatea cumpărării ei în rate respectând anumite condiții și să acorde anumite drepturi, dar și obligații deținătorilor de locuințe ANL.

Dinamica socială l-a determinat pe legiuitor să adopte HG 251/2016 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii 152/1998 privind înființarea ANL aprobate prin HG 962/2001 care a fost publicată în Monitorul Oficial 284 din 14 aprilie 2016. Mai mult …

txUn cazier murdar, plin de “semne de bună purtare” poate constitui un impediment dintre cele mai straşnice pentru cel care-şi doreşte succes în carieră. Deşi se spune că fiecare om merită o a doua şansă, legiuitorul a hotărât că este necesară o doză sănătoasă de circumspecţie când vine vorba despre selectia celor ce vor practica anumite profesii. Ţi-ai creat un renume de “lup”? Nu te mai poţi aştepta la un rol de “paznic la oi”!

Deoarece în tagma taximetriştilor au pătruns tot soiul de indivizi dubioşi – ca să nu le spunem “penali”, legiuitorul a apreciat că sunt necesare câteva primeniri legislative. Astfel, în „Monitorul oficial” 66/2016 a fost publicată OG 8/2016 privind modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Mai mult …

taxi
E greu de crezut că mai e oraş în care să nu existe şi câteva persoane care, în lipsa oricărei autorizări, îşi folosesc autovehiculele proprii pentru a efectua curse de transport al persoanelor. De obicei, aceşti piraţi ai transporturilor îşi fac veacul în preajma unor gări, autogări, aeroporturi, unde stau cu ochii-n patru, în aşteptarea unor călători foarte grăbiţi sau dornici, poate, să ajungă la destinaţie plătind mai puţin pentru transport. Mai mult …

prima casaAtunci când a fost creat programul Prima casă, legiuitorul nu s-a gândit că acesta va avea mare succes printre tineri. Condițiile de acordare îi încurajează pe tot mai mulți să acceseze acest program în scopul de a-și achiziționa casa mult visată. Statistica arată că valoarea medie a creditului este de aproximativ 37.000 euro. Solicitările în cadrul acestui program au crescut simțitor față de anul 2014, în sensul că, în prezent, se înregistrează aproximativ 220 solicitări/zi față de 120 solicitări/zi cât erau în aceeași perioadă a anului trecut.

Având în vedere solicitările și nevoile celor care accesează acest program, legiuitorul a considerat că trebuie să vină în sprijinul acestora, prin acordarea de noi facilități. În acest sens, a fost elaborată HG 388/2015 pentru modificarea și completarea HG 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă, publicată în Monitorul Oficial 387 din 3 iunie 2015. Prevederile sale au intrat în vigoare de la data publicării. Mai mult …