Tag: împrumut

  • Sprijin material pentru tinerii din zone defavorizate

    Guvernul va aloca 200 de milioane euro, bani împrumutaţi de la BIRD, pentru tinerii care provin din zone defavorizate. Aceștia vor fi stimulaţi financiar pentru a nu abandona liceul sau facultatea, a anunţat ministrul Educaţiei. În acest sens, Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care aprobă Acordul de împrumut pentru finanţarea Proiectului privind…

  • Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, la loc comanda!

    Mai este puțin și suntem chemați din nou la urne să ne exprimăm liber votul. Și din nou străzile se vor umple de afișe, văzduhul de promisiuni care mai de care, unii dintre noi vor crede că va fi mai bine pentru că li se promit câte-n lună-n și-n stele, alții vor fi deja plictisiți…

  • Legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale a fost adoptată

    Pe 18 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 262 voturi pentru,8 împotrivă şi 20 abţineri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, stabilind că finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice. Potrivit…

  • Împrumut pentru modernizarea învăţământului secundar

    Corneliu Calotă, purtătorul de cuvânt al Executivului, a anunţat că Guvernul a avizat contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unui împrumut în valoare de 200 milioane euro pentru susţinerea implementării proiectului privind învăţământul secundar. Avizul a fost acordat printr-un memorandum. “Proiectul are scopul să contribuie la îmbunătăţirea tranziţiei de la sistemul…

  • Împrumuturi fără dobândă şi scutiri fiscale pentru “business angels”

    Un proiect de lege care are ca scop stimularea fiscală a investitorilor individuali în vederea realizării de investiţii în întreprinderi nou-înfiinţate din categoria societăţilor cu răspundere limitată (SRL) prin acordarea de facilităţi fiscale pentru investitorii «business angels», a fost aprobat de Guvern. Ministrul delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu, a declarat că investitorii individuali ai societăţilor cu răspundere limitată (SRL)…

  • Guvernul a aprobat schema fiscală pentru restructurarea creditelor

    Noutăţi legislative: A fost aprobată forma finală a schemei fiscale pentru restructurarea creditelor, denumită “Electorata”. Forma finală a ordonanţei de urgenţă se va aplica în cazul persoanelor cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, dar cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 50% la 35%.…

  • 38,5 milioane euro către Uniunea Europeană

    Potrivit datelor furnizate de Guvernul României, România trebuie să plătească, joi, 38,5 milioane euro către Uniunea Europeană (UE), acestea reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane, din împrumutul stand-by luat de România în 2009. De asemenea, în 10 mai, România va efectua plăţi de 33,8 milioane euro către Uniunea Europeană. 165,6 milioane euro este suma pe…

  • FMI prelungeşte cu trei luni împrumutul pentru România

    Împrumutul acordat României din partea Fondului Monetar Internaţional a fost prelungit pentru o perioadă de trei luni, până la 30 iunie 2013. Iniţial, acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro a fost aprobat în 2011. FMI  a menţionat că prelungirea împrumutului, solicitată de autorităţile române, va oferi timpul necesar pentru a pune în aplicare unele dintre condiţionalităţile…

  • Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 800 de milioane de lei

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat pe 21 februarie, 800 de milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu scadenţa peste trei ani şi două luni, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR). MFP a redeschis o emisiune de obligaţiuni (pe cinci ani) din aprilie…