Categories
Articole Drept penal Organizare judiciară

Joaca de-a baba oarba cu insulta și calomnia

Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” (George Orwell).

Studentă fiind am învățat la materia dreptului penal că insulta și calomnia sunt infracțiuni pe care legea română le pedepsește. Anii au trecut și în iulie 2006 cele două infracțiuni au fost abrogate, dând astfel o mult mai mare libertate de exprimare atât cetățenilor, cât mai ales jurnaliștilor care erau principalii vizați de aceste fapte. Sigur că libertatea de exprimare atât a cetățeanului, cât și a presei a fost și va fi percepută diferit, vorba lui Mark Twain: „dacă nu citești ziarele, ești neinformat, dacă le citești, ești dezinformat.”

În 18 ianuarie 2007 prin Decizia nr. 62 Curtea Constituțională este sesizată cu o excepție de neconstituționalitate care viza tocmai faptul că în mod nelegal insulta și calomnia au fost abrogate în iulie 2006.

Ce a dispus Curtea Constituțională prin Decizia nr. 62/2007?

Curtea Constituțională susține că prin abrogarea celor două infracțiuni s-ar fi îngrădit accesul liber la justiție al cetățeanului și la un proces echitabil. Afirmația se bazează pe faptul că oricine are acces liber la justiție înseamnă că poate să se adreseze instanțelor de judecată și să beneficieze de mijloace adecvate de a i se ocroti dreptul încălcat.

Or, prin abrogarea celor două fapte, victimele unor fapte de insultă și calomnie nu se pot adresa instanțelor de judecată pentru a obține o reparație adecvată pentru faptul că le-a fost lezată demnitatea, onoarea, dreptul la imagine, la viața privată. Prin abrogarea celor două fapte s-au înlăturat mijloacele penale pentru ocrotirea demnității persoanei victimele fiind în imposibilitatea de a se adresa instanței pentru apărarea ei.

În argumentația sa, Curtea a arătat că potrivit art. 30 alin. 1 din Constituţia României: “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, iar alin. 6 al aceluiași art 30 prevede că: “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Analizând cele două aliniate, Curtea a ajuns la concluzia că nu se bate cap în cap principiul libertății de exprimare cu incriminarea insultei și calomniei, motiv pentru care a decis să admită excepția de neconstituționalitate și să declare că nu a fost constituțional ca în 2006 cele două fapte să fie abrogate.

Drept urmare din 18.01.2007 în viziunea Curții Constituționale, cele două fapte erau în vigoare și trebuiau pedepsite în continuare. Atât Parlamentul, cât și instanțele de judecată au ignorat decizia Curții Constituționale, iar consecința a fost practica neunitară la nivelul țării. Unele instanțe i-au condamnat pe cei care au săvârșit aceste fapte, alte instanțe i-au iertat.

Vreme de peste 3 ani nimeni nu a părut să fie deranjat de soluțiile diametral opuse pronunțate de instanțele din România. Până în faimoasa zi de 18.10.2012 când pe rolul ÎCCJ  se afla recursul în interesul legii referitor la Decizia  Curții Constituționale nr. 62/2007, decizie care a generat două opinii contradictorii ale instanțelor judecătorești.

Ce a dispus ÎCCJ prin Decizia nr. 8/2010?

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Ştiri

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

ICCJPotrivit Deciziei nr. 1107 din 1 martie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare ordin ANAF privind sancţionare disciplinară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că din interpretarea textului art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, care stipulează că ”sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare”, că cele două termene nu sunt alternative, fiind obligatoriu ca la aplicarea sancţiunii disciplinare să se ţină seama de ambele termene, astfel că, nerespectarea oricăruia dintre ele, constituie un viciu de nelegalitate.

Categories
Drept civil Dreptul proprietăţii Ştiri

Recurs admis privind acordarea despăgubirilor în baza Legii 221/2009

download (3)Prin Decizia nr. 2192/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adimis recursul având ca obiect despăgubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009. S-a hotărât că nu pot fi acordate despăgubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009 pentru contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, casă şi teren, de care reclamantul şi familia sa au fost privaţi pe perioada strămutării şi în a căror posesie au reintrat după ridicarea restricţiilor domiciliare. Înalta Curte a apreciat că aceste pretenţii nu intră în sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor imobile, prin natura lor sau prin destinaţie,  confiscate şi nerestituite, însă nu şi contravaloarea lipsei de folosinţă a bunurilor restituite.

Categories
Dreptul proprietăţii Fiscalitate Ştiri

Creanţă bugetară contra creanţă comercială

Potrivit deciziei luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind caracterul comercial al contractului de închiriere a unui spaţiu comercial, chiria percepută de autoritatea publică locală în baza unui astfel de contract nu constituie creanţă bugetară în sensul legii fiscale.
Astfel, creanţelor rezultate din chirie nu li se aplică termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de legislaţia fiscală pentru creanţele bugetare, ci termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Categories
Bugete Organizare judiciară Ştiri

Bugetul ICCJ, în creştere cu 6,59% faţă de 2012

Conform proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru anul 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are alocat un buget de 61,11 milioane de lei, cu 6,59% mai mult decât execuţia bugetară preliminară din 2012.
Cheltuielile instituţiei pe 2013 sunt evaluate la 60,61 de milioane de lei, în creştere cu 6,54%, din care 54,528 de milioane de lei constituie cheltuieli de personal, şi aceastea fiind în creştere cu 8,33%, faţă de anul trecut. Cel mai mult se vor majora cheltuielile de asistenţă socială, de la 21.000 de lei în 2012, la 184.000 de lei în acest an.
Veniturile ICCJ pentru anul 2013 sunt evaluate la 313.000 de lei, în creştere cu 1,95%. La capitolul “Bunuri şi servicii” sunt evidenţiate scăderi la majoritatea sumelor alocate, inclusiv la cele pentru furnituri de birou, materiale pentru curăţenie, încălzit, iluminat şi transport.
Conform proiectului, bugetul instituţiei este evaluat să crească la 68,35 de milioane de lei în 2014 şi la peste 70 de milioane de lei în 2015 şi 2016.

Categories
Magistraţi Ştiri

Promovarea în funcţia de judecător la ÎCCJ

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1130/2012 modifică şi completează Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, urmând a elimina o serie de deficienţe constatate în urma desfăşurării concursului din anul 2012. Astfel, potrivit noilor reglementări, pot participa la concurs judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv, cel puţin 3 ani, funcţia de judecător la curtea de apel ori de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător ori procuror de cel puţin 15 ani, menţinându-se condiţia de 15 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, însă fiind redusă la 3 ani perioada de funcţionare efectivă la curtea de apel, parchetul de pe lângă curtea de apel sau Parchetul de pe lângă ÎCCJ necesară pentru înscrierea la concurs.

Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor prin curţile de apel, prin parchetele de pe lângă curţile de apel şi prin Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Naţional al Magistraturii, a ÎCCJ, a Parchetului de pe lângă ÎCCJ, precum şi în 3 cotidiene centrale, cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru concurs, noutate fiind reducerea acestui termen de la 60 zile.

Categories
Articole Drept penal Dreptul muncii

De când curg cele 30 de zile în care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară?

Mi-aş dori ca toată lumea să fie aşa pozitivă ca vecina mea de la etajul doi. Este un om care are un zâmbet şi o vorbă bună pentru fiecare. Nu ştiu dacă primeşte ceva în schimbul faptului că are un suflet aşa de bun …ca pâinea caldă. Viaţa nu i-a oferit doar zâmbete. Este o mamă care îşi creşte singură copilul şi are grijă de părinţii săi cu un devotament exemplar. Lucrează ca asistentă medicală la urgenţe. Viaţa ei se împarte între familia ei de acasă şi familia de la serviciu. Îşi iubeşte meseria, îi place să aline suferinţele oamenilor atât cât poate. În cele mai posomorâte zile, când o întâlneam, zâmbetul ei mă revigora şi îmi dădea energie. Îmi ziceam : “eu de ce nu pot fi aşa?”

O admiram foarte mult pentru felul ei pozitiv de a fi şi de a vedea viaţa. Chiar am întrebat-o odată: “Care este secretul tău?”  M-a privit în ochi, mi-a zâmbit şi mi-a spus: ”Eu când vin de la serviciu îmi pun toate grijile de peste zi în acest copac din faţa blocului şi le las acolo până a doua zi când plec… Este “copacul grijilor”. Astfel, când intru în casă, uit de toate problemele şi mă bucur de momentele petrecute alături de familia mea! Ăsta este marele secret! Dacă vrei poate fi şi copacul tău… De tine depinde!” Din acea zi viaţa mea s-a schimbat în bine. Îi mulţumesc!

Acum ceva vreme m-am întâlnit cu ea în faţa blocului şi în locul unui zâmbet cu care eram obişnuită, am văzut un om apăsat de probleme, pe care nici „copacul grijilor” nu reuşea să-l mai ajute. Mi-a spus că băiatul ei a fost bolnav, l-a vegheat nopţile şi lipsa somnului şi-a spus cuvântul la serviciu unde nu a mai dat acelaşi randament. În consecinţă, conducerea spitalului îi aducea la cunoştinţă că îi reduce salariul o perioadă de timp. O durea că nu i-au dat  şansa să se apere şi să explice clar motivele comportamentului său şi considera că ar fi fost util ca cei din conducerea spitalului să fi avut timp suficient pentru a cerceta îndeaproape lucrurile.

Legiuitorul parcă a intuit că multe persoane s-au aflat în situaţia vecinei mele şi ar fi util să reglementeze anumite prevederi din Codul Muncii, prevederi care au creat nedreptaţi, frustrări şi nu în ultimul rând, o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată.

Astfel, în Monitorul Oficial numărul 817 din 05.12.2012 s-a publicat Decizia nr.16/12.11.2012 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General a României. Această decizie a intrat în vigoare începând cu 5 decembrie 2012 şi se va aplica pentru procesele ulterioare publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Decizia are ca obiect aplicarea unitară de către instanţele de judecată a prevederilor art. 252 alin. 1 din Codul Muncii. Acest articol prevede că: ”Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.” Având în vedere că instanţele interpretau după propria convingere conţinutul articolului şi soluţiile în cadrul proceselor ce aveau acelaşi obiect erau diferite, Procurorul General a României a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu acest recurs în interesul legii în scopul de a crea o practică unitară cu privire la data de la care curge termenul de 30 zile în care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că data de la care curge termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării discplinare prealabile la registratura unităţii, moment în care dobândeşte dată certă şi este înregistrat în registrul de evidenţă generală al angajatorului.

Când reprezentantul angajatorului este sesizat cu o faptă prin care s-au încălcat normele ce guvernează raporturile de muncă, nu suntem în faţa unei abateri disciplinare pentru că până la încheierea cercetării disciplinare făptuitorul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. După încheierea cercetării prealabile şi finalizarea raportului referitor la abaterea respectivă, angajatorul decide dacă va emite sau nu o decizie de abatere disciplinară la adresa făptuitorului.

În decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că: ”legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei “luarea la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”, în loc de “luarea la cunoştinţă despre constatarea abaterii disciplinare”, deoarece numai “fapta” putea fi săvârşită, în timp ce abaterea disciplinară are un conţinut complex, incluzând noţiunea de “faptă”, şi impune verificarea elementului subiectiv, adică a existenţei vinovăţiei, precum şi a îndeplinirii celorlalte condiţii impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o defineşte. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere că abaterea disciplinară nu putea fi săvârşită, ci constatată.”

Art. 252 alin. 1 din Codul Muncii identifică două termene de prescipţie însoţite de momentele de la care curg aceste termene. Astfel, există termenul de 30 de zile pentru „data luării la cunoştinţă de despre săvârşirea abaterii disciplinare” şi cel de 6 luni “de la data săvârşirii faptei”.

Decizia nr. 16/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie susţine că: ”legiuitorul a reglementat şi un termen maxim de prescripţie de 6 luni, în care poate fi aplicată sancţiunea disciplinară, în scopul de a nu permite angajatorului să îşi exercite abuziv prerogativele şi să prelungească nepermis cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranţă a salariatului privind securitatea locului său de muncă.”

Jurisprudenţa a fost neunitară în materia art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece unele instanţe de judecată considerau că termenul de 30 de zile include şi perioada cercetării prelabile. În această situaţie angajatul putea fi supus aşa cum apare în recursul în interesul legii „la presiuni cauzate de procedura cercetării disciplinare”.

Aşa a păţit şi vecina mea. Pe lângă problemele de acasă, presiunea exercitată de angajator asupra sa i-a creat un sentiment de frustrare şi nesiguranţă.

Prin admiterea acestui recurs în interesul legii s-a urmărit atât realizarea unei practici unitare la nivelul instanţelor de judecată, cât şi protejarea intereselor angajatului şi angajatorului, în sensul de a acorda timp suficient angajatorului să efectueze o cercetare prealabilă corectă, complexă, fără a fi condiţionat să o finalizeze într-un timp anume.

Dacă veţi şti de când curg cele 30 de zile în care angajatorul vă poate aplica sancţiunea disciplinară, vă veţi putea susţine punctul de vedere în faţa acestuia şi vă veţi putea apăra cum se cuvine.

Dacă nici aşa nu veţi izbândi, imaginaţi-vă un „copac al grijilor” care se va împovăra cu toate problemele voastre, lăsându-vă să vă bucuraţi de clipele alături de cei dragi!

Categories
Magistraţi

O nouă procedură de promovare a judecătorilor la ICCJ

Noua procedură de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că magistraţii care au o vechime de 15 ani şi care au cel puţin grad de curte de apel de trei ani se vor putea înscrie la concursul pentru anul viitor.
Potrivit modificărilor aduse Legii 303/2004 privind statutul magistratului, pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la ICCJ judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau de parchet de curte de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin trei ani funcţia de magistrat la curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă instanţa supremă, au obţinut calificativul “foarte bine” la ultimele trei evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de procuror sau judecător de cel puţin 15 ani. Termenul de organizarea a concursului este de 40 de zile, nu de 60.
Până la aceste modificări, orice judecător sau procuror cu grad de curte de apel cu o vechime de cinci ani putea accede la instanţa supremă. Acum termenul e de trei ani.
Procedurile de promovare a magistraţilor la ICCJ a provocat, în ultimii ani, ample discuţii, fiind catalogate drept inechitabile, incorecte, în urma cărora însă au fost totuşi admişi candidaţi care nu au excelat în pofida concursurilor considerate simple.