Tag: hotel

  • De la 1 ianuarie 2017 anumite activități vor avea un impozit specific. Care sunt acestea și ce reguli se vor aplica ?

    S-a decis că începând cu 1 ianuarie 2017 să se aplice un sistem de impozitare specific pentru firmele care activează în domeniul turistic, restaurante, catering, baruri și alimentație publică. Noutățile legislative prevăd că aceste firme vor achita un impozit specific în funcție de suprafață, de localitate, fără să aibă vreo pondere în acest calcul cifra…

  • Legea privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, adoptată

    În şedinţa din 20 septembrie, deputaţii au adoptat proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier, care a fost reexaminat anterior la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind admisă în parte solicitarea preşedintelui. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, noul act normativ prevede introducerea a unui impozit specific pentru persoanele juridice române…

  • Proiect privind Sistemul Informatic Integrat de Evidenţă a Turiştilor

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea implementării Sistemului Informatic Integrat de Evidenţă a Turiştilor şi a Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare. Prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se reglementează următoarele:…

  • TVA de 9% va fi aplicat tuturor serviciilor din turism ce ţin de cazare

    Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiect de Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004. Modificarea normelor este determinată de completarea O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, în sensul definirii de către legislaţia specifică a noţiunii…

  • Amenajarea hotelurilor ar putea fi obligatorie

    Proprietarii de hoteluri ar putea fi obligaţi să investească în amenajarea faţadelor hotelurilor şi a împrejurimilor chiar dacă unităţile nu sunt funcţionale. Ministrul delegat pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini, a declarat că este supărată pe proprietarii de hoteluri care nu au investit în amenajarea lor şi se lucrează cu Ministerul Dezvoltării la o modificare legislativă. “Trebuie…