Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Protectia mediului

Finanțarea programului de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri. Cum se realizează?

Orice lucru de pe lume are un început și – vrem, nu vrem – are și un sfârșit. În lumea materiei nimic nu-i nepieritor. Dar, cu privire la tot ce-i bun, folositor și frumos, ne dorim ca sfârșitul cel inevitabil să se petreacă cât mai târziu. Să fie amânat, cumva, de s-ar putea.

În schimb, tuturor elementelor nocive, dăunătoare vieții omenești și mediului natural, nu le putem dori decât… o dispariție cât mai grabnică din peisaj. În această ultimă categorie se află și zecile de depozite de deșeuri neconforme existente pe teritoriul României.

Categories
Administraţie publică locală Articole Economie Protectia mediului

Vânzarea pungilor de transport din plastic subțire prevăzute cu mâner nu va mai fi îngăduită

Le vedem zilnic, în cele mai neașteptate locuri! Deșeurile din material plastic sunt aproape omniprezente. Aruncate de către indivizi inconștienți, cu severe carențe de educație, și adesea ignorate de către autoritățile locale, deșeurile de plastic sunt luate de către vânt sau transportate de către șuvoaiele de apă, fiind împrăștiate care încotro.

Din vârf de munte și până în aglomerările urbane, aceste deșeuri sunt capabile, atunci când sunt prezente în număr mare, să transforme orice loc într-un peisaj dezolant, demn de cele mai urâte vise, oricât ar fi fost de frumos anterior. Privind la deșeurile împrăștiate prin păduri, prin albiile râurilor, în fostele zone industriale sau pe la margini de oraș realizezi că nu tot omul sfințește locul. În multe dintre orașele și satele României gestionarea modernă a deșeurilor e doar o glumă sau a devenit o sintagmă lipsită de înțeles.