Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

ICCJ a respins o sesizare privind statutul special al funcţionarilor din penitenciare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă următoarea sesizare:

„Dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi interpretate în sensul asimilării deciziei zilnice pe unitate prin care se dispune îndeplinirea atribuţiilor specifice unei funcţii de conducere cu împuternicirea în funcţia de conducere prevăzută de lege ?”

Categories
Funcţionari publici Ştiri

Salariile funcţionarilor publici au avansat extrem de rapid în ultimii doi ani faţă de media naţională

În august 2016, funcţionarii statului câştigau în medie cât personalul din depozitare. În august 2018, funcţionarii statului au ajuns să câştige aproape cât lucrătorii din bănci, intrând într-o ligă de salariaţi unde doar piloţii de avioane sau IT-iştii îi mai depăşesc.

Salariile funcţionarilor publici au avansat extrem de rapid în ultimii doi ani faţă de media naţională. Câştigul salarial mediu net în administraţia publică (fără militari) era în august 2016, când premier era Dacian Cioloş, de 2.670 de lei. Suma era comparabilă cu cea câştigată de personalul din “Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport” (2.873 lei), după datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Atunci, lucrătorii din intermedieri financiare şi asigurări erau în cea mai bună categorie de salariaţi din economie, cu un câştig lunar net de 4.000 de lei net.
Categories
Autorităţi şi instituţii publice Funcţionari publici Ştiri

CCR: Parlamentarii, miniștrii, edilii nu pot avea calitatea de comerciant persoană fizică

Curtea Constituţională a României a admis, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis la Legea pentru modificarea Legii 161/2003, constatând că sunt neconstituţionale modificările prin care parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene pot avea calitatea de comerciant persoană fizică.

Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Categories
Funcţionari publici Ştiri

Mai multe voci nu susţin OUG care premiază funcţionarii ANAF cu 15% din amenzi

Întreprinzătorii mici şi mijlocii consideră că 2018 va fi anul exceselor funcţionarilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) asupra contribuabililor, având în vedere că inspectorii fiscali vor fi “premiaţi” cu echivalentul a 15% din amenzile date ori a impozitelor şi taxelor stabilite suplimentar prin decizii de impunere.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a cerut Parlamentului să nu aprobe Ordonanţa de Urgenţă nr. 116/2017, ”care are carenţe structurale şi conceptuale majore, încălcând Constituţia şi principiile fiscal-bugetare şi care va avea un impact negativ semnificativ asupra contribuabililor oneşti, în special asupra IMM-urilor”.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

CCR a fost sesizată cu o excepţie privind Legea statului funcţionarului public

Președintele a transmis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Actul normativ menține abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.

 

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare privind Statutul funcţionarilor publici

Camera Deputaților a adoptat cu 170 de voturi „pentru”, 93 „împotrivă” și șapte abțineri, proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, menținând abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.

Camera Deputaților a respins, astfel, obiecțiile președintelui României, conținute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect adoptat inițial de Parlament în iunie 2016.

Categories
Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Dreptul muncii Funcţionari publici Salarizare

Sporul pentru condiții de muncă periculoase, în administrația locală. Care sunt cerințele de acordare?

Se spune că marile realizări ale vieții sunt condiționate de asumarea unor riscuri pe măsură. Această observație este valabilă, adeseori, și în viața profesională. Un lucru este cert: nu există profesie sau activitate profesională – dependentă sau independentă – complet lipsită de riscuri sau de potențiale pericole!

Categories
Administraţie publică centrală Articole Autorităţi şi instituţii publice Contencios-administrativ Dreptul muncii Funcţionari publici

E acceptabil ca modificarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor să fie reglementată prin ordin ministerial?

policeOri laie, ori bălaie”, se spune uneori, într-un limbaj neaoș, țărănesc. În limbaj formal, academic, zicala aceasta poate fi interpretată în sensul că, de regulă, ambiguitatea nu este dezirabilă; că trebuie evitată. Pe tărâm legislativ, ambiguitatea este, întotdeauna, un oaspete nedorit. La fel și neconstituționalitatea!

O prevedere legală poate fi constituțională sau ba. Nu este tolerabilă neclaritatea. Cum toate legile trebuie „să asculte” de Constituție, CCR lucrează la foc continuu, admițând și respingând excepții de neconstituționalitate.

Categories
Administraţie publică centrală Articole Autorităţi şi instituţii publice Drept penal Funcţionari publici

Noutăți legislative privind cariera de polițist și ocuparea locurilor vacante din poliție

politia romanaDe multă vreme se afirmă că există un deficit de personal la nivelul instituțiilor MAI și, pe de altă parte, o carieră în poliție rămâne (încă) atractivă pentru numeroși tineri. Dat fiind numărul de posturi vacante în poliție, au fost impuse recent, pe cale legislativă, o serie de măsuri. Alte prevederi de dată recentă se referă la actualii polițiști și a lor carieră, la avansarea în funcție și la modificarea raporturilor de muncă. Dacă au fost inspirate ori ba va arăta-o timpul. Viitorul!

Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Contencios-administrativ Funcţionari publici

De ce ne este necesar un Cod administrativ?

adcode„Cum poate fi descrisă relația ta cu autoritățile și instituțiile publice?” Iată o întrebare la care fiecare român ar avea, cu siguranță, multe lucruri de spus. Și nu numai de bine, din păcate! În administrația publică sunt lucruri care s-au îmbunătățit în ultimii ani, dar sunt prezente și o mulțime de neajunsuri. Cetățenii au nemulțumiri, însă și oamenii aflați de cealaltă parte a ferestrei ghișeului sau, după caz, în birourile diverselor instituții au destule motive să se plângă.  Nici să fii angajat al statului nu-i floare la ureche!