Categories
Administraţie publică centrală Alegeri Articole Autorităţi şi instituţii publice

Ce prevede Regulamentul de organizare a birourilor electorale constituite pentru Europarlamentare?

Atunci când două sau mai multe persoane lucrează, laolaltă, pentru realizarea unui obiectiv, organizarea muncii e unul dintre factorii care fac diferența între reușită și eșec. Organizarea este condiția cea dintâi a bunei funcționări unui grup, a unei instituții, a oricărei structuri sociale.

Pornind de la cele mai simple activități și ajungând până la cele mai complexe, organizarea presupune aplicarea unor reguli, norme, regulamente validate în urma unor experiențe anterioare sau elaborate în urma unor procese deliberative. Cum s-a făcut organizarea, așa va fi și funcționarea!

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Guvernul trebuie să decidă ce bunuri pot fi date alegătorilor şi valorile maxime ale acestora – Proiect

lcPrintr-un proiect legislativ, senatorul Andrei Volosevici propune modificarea Codului Penal astfel încât Guvernul să hotărască bunurile care pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora, fără ca acest lucru să fie considerat infracţiune şi pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Astfel, acesta precizează că, în acest moment, în Codul Penal, la capitolul coruperea alegătorilor, se presupune că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorilor să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi, însă în acestă categorie nu intră bunurile de valoare simbolică inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Totodată, Volosevici motivează necesitatea propunerii legislative prin faptul că în actualul Cod Penal nu este precizată natura bunurilor care ar putea fi date unui alegător, se lasă la libera apreciere care ar fi valoarea simbolică şi nu se are în vedere că aceluiaşi alegător i se pot oferi mai multe bunuri, diferite sau de acelaşi fel, a căror valoare însumată poate deveni considerabilă.