Tag-Archive for » fonduri structurale «

Mai de voie, mai de nevoie, în România a fost înființată o unitate de achiziții centralizate. O unitate ce-ar fi trebuit înființată mai demult, încă de la finele anului 2016. Oricum, mai bine mai târziu, decât deloc (și cu mari pierderi).

De ce a fost necesară înființarea unei asemenea unități? Datorită prevederilor unei decizii a Comisiei Europene! Este vorba despre Decizia prin care a fost aprobat Acordul de parteneriat cu România pentru perioada de programare financiară 2014-2020. Mai mult …

Din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale şi de coeziune investite în regiunea Europei Centrale şi de Est în proiectele de infrastructură de transport, România a atras în exerciţiul financiar european 2007-2013 sub 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă, în condiţiile în care ţările din această regiune au nevoie de 615 de miliarde euro pentru finanţarea proiectelor de infrastructură până în 2025, relevă datele unui raport de specialitate.

România are nevoie de investiţii masive pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport. Potrivit Indexului Competitivităţii Globale România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii, de 3,61, în vreme ce media ţărilor UE este de 5,65. În exerciţiul financiar european 2007-2013, din totalul de 82 de miliarde de euro de fonduri structurale şi de coeziune investite în regiune în proiectele de infrastructură de transport, România a atras mai puţin de 7%, în vreme ce Polonia a folosit peste 30% din această sumă.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, România a primit în primul trimestru din 2017 de la bugetul UE drept fonduri structurale şi de coeziune doar 5,22 milioane de euro, din care numai 1,05 milioane de euro aferente cadrului financiar 2014-2020, celelalte 4,17 milioane fiind resturi rămase de plata din cadrul financiar 2007 – 2013.

Suma este ridicol de mică, dacă se face raportarea la cele 4.353,54 milioane de euro încasate anul trecut, adică de peste 800 de ori mai mult.

Aceste fonduri, care ar fi menite să ne apropie de un standard de viaţă civilizat în cadrul unor proiecte europene, au reprezentat anul trecut aproape 60% din banii primiţi de la UE. În primul sfert al anului în curs au reprezentat mai puţin de 0,1%.

lcMinistrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a precizat că Normele de aplicare a OUG nr. 40/2015 care reglementează absorbția fondurilor structurale se vor publica în Monitorul Oficial la finele acestei săptămâni.

Prezentă la o întâlnire inițiată de Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), la grupul PNL din Camera Deputaților, aceasta a afirmat că că normele de aplicare a actului normativ menţionat nu s-au clarificat până în prezent din cauza “problemelor privind legea bugetului public”.

Președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu, care este și președinte al Asociației pentru Implementarea Democrației, i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene să prezinte un calendar “concret și clar”, pe care să “și-l asume”, la lansarea ghidurilor pentru Programul Operațional Capacitate Umană, dar și pentru celelalte programe operaționale.

La-proiectele-finantate-din-fonduri-structurale-ipotecile-se-pot-constitui-pe-toata-perioada-contractului

Pe 2 septembrie 2015, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 984 milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanţare pe luna septembrie pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale.

Suma de 984 de milioane de lei va fi repartizată astfel:

  • 280 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu
  • 220 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice
  • 234 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
  • 250 de milioane de lei pentru Programul Operaţional Regional

Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia efectuării plăţilor în contul beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2015.

Guvernul mai precizează că sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 9 octombrie 2015.

creanţeVicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a informat că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență cu privire la  unele măsuri financiare pentru asigurarea creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale alocate României în perioada 2007-2013.
“Este vorba de un act normativ așteptat de toate autoritățile locale. Se aplică numai beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, autorități locale precum și instituții publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate din venituri proprii și subvenții precum și beneficiarilor asociații de dezvoltare intercomunitare”, a afirmat Dragnea.
El a spus că acest act normativ înlocuiește procedura de rambursare cu cea de decontare.
Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern presupune modificarea cadrului legislativ în vederea adoptării unor măsuri adecvate care să permită un flux de numerar ca să se asigure necesarul de fonduri la nivelul Autorităţii de certificare şi plată/Autorităţilor de management pentru realizarea plăţilor într-un termen cât mai scurt cu rezultat în includerea acestora în declaraţii lunare de cheltuieli către CE.
Prin urmare, se instituie posibilitatea de a aloca temporar în 2013 sumele din venituri din privatizare în lei şi valută înregistrate în contul general al Trezoreriei Statului şi contul ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României.