Agenţia Naţională de Administrare Fiscală recomandă ca interacţiunea contribuabililor cu instituţia să se realizeze, în continuare, prin mijloace de comunicare la distanţă.
Tag: finanţe
În Monitorul Oficial nr. 201/2020, a fost publicată Hotărârea nr. 174/2020 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 1,316 de miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 116 luni, la un randament mediu de 4,76% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 2,113 miliarde de lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 750 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 29 de luni, la un randament mediu de 3,83% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,16 miliarde de lei.
Fondurile private de pensiii au spus adio negocierilor cu Guvernul pe tema prevederilor din OUG 114/2018. Ministrul de Finanţe a discutat singur cu ministrul Muncii despre modificările legislației privind Pilonul II de pensii.
Acum, proiectul de OUG cu noile modificări va fi lansat de Ministerul de Finanţe în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni. Teodorovici a anunțat deja că Guvernul este dispus să aducă o serie de modificări legislației.
O nouă divizie va lua naștere în cadrul Europol cu puteri de anchetă proprii. Se va ocupa cu investigații fiscale și financiare transnaționale, se arată în raportul final al comisiei parlamentare pentru deciziile fiscale.
Veniturile din spălarea banilor sub diferite forme se estimează la 110 miliarde de euro pe an în UE, adică 1% din PIB-ul total al Uniunii.
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 400 milioane de lei, la o dobândă de 3,01% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont cu o maturitate reziduală de 12 luni, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi în valoare de 2,47 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna martie, din care 400 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,8 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 270 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor Publice a publicat o nouă strategie fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021, care prevede un deficit al bugetului general consolidat de 28,249 miliarde lei, respectiv de 2,76% din PIB (cash), faţă de 26,118 miliarde lei (2,55% din PIB) varianta anterioară, din februarie.
Obținerea fondurilor europene a fost simplificată pentru antreprenorii români care vor să acceseze fonduri din actualul program POR 2.2.
Antreprenorii români vor putea accesa mai uşor fonduri europene. Actualul program POR 2.2 prin care încă se mai pot obţine finanţări este ultimul disponibil din actualul exerciţiu bugetar. Următoarea oportunitate va fi – probabil – abia în anul 2020. Afaceri de la unu la cinci milioane de euro vor putea fi finanţate din fonduri europene nerambursabile.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 151 de luni, prin care intenţiona să atragă 200 de milioane de lei.
Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 290,3 milioane de lei.