Tag: faliment personal

  • Legea falimentului personal a fost aplicată pentru prima dată!

    Legea privind falimentul persoanelor fizice a fost pentru prima dată aplicată în România. Un bărbat a obținut statutul de insolvent și i s-a stabilit un lichidator care să coordoneze aplicarea unui plan de restructurare a datoriilor. Decizia judecătoriei a fost luată la cererea debitorului care, pe lângă bănci şi firme de recuperare creanţe, are 93 de creditori,…

  • Legea falimentului personal va intra în vigoare în august 2017

    În Monitorul Oficial cu numărul 1030 din 21 decembrie 2016 a fost publicată OUG nr. 98/2016, act normativ ce prorogă până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare. Amânarea cu încă șapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a…

  • Legea falimentului personal va intra în vigoare mai devreme

    Cu 198 de voturi “pentru”, Camera Deputaţilor a adoptat actul normativ de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Astfel, Legea va intra în vigoare la 31 octombrie, şi nu în 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul. Potrivit proiectului, românii care…

  • Ai datorii și nu ți le mai poți achita? Soluția?… Falimentul personal! (II)

    După ce instanța a dispus începerea procedurii insolvenței, debitorul ar trebui să se gândească că partea plină a paharului este că executările silite sunt suspendate, astfel încât poate răsufla ușurat o perioadă de timp. În schimb, această procedură îi îngrădește complet drepturile civile, nu mai poate dispune absolut deloc de bunurile sale, lucru care afectează…

  • Ai datorii și nu ți le mai poți achita? Soluția?… Falimentul personal! (I)

    Valul crizei a lovit atât firmele, cât și pe mulți români, care au ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile către creditori, în special către bănci. De aici și până la executarea silită n-a mai fost decât un pas și mulți datornici și-au pierdut agoniseala de-o viață. “În anul ce-a trecut, declar/Că am ajuns…