Categories
Autorităţi şi instituţii publice Dreptul muncii Funcţionari publici Piaţa muncii Salarizare Ştiri

Noutăți privind exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii

Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială a fost recent modificată de Legea nr. 329/2022.

Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, precum şi cele provenind din drepturi de asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.