Tag: emisiune

  • Au fost vândute pe piaţa externă obligaţiuni de 1 mld. de euro

    Investitorii români au subscris cel mai mult, respectiv 18%, din împrumutul de 1 mld. de euro cu scadenţa la 10 ani luat de România de pe piaţa internaţională, fiind urmaţi de investitorii din Marea Britanie, care au cumărat 17% din emisiune, la fel ca cei din centrul şi estul Europei. Ministerul Finanţelor a ieşit pe…

  • Emisiunile de titluri de stat prin Trezorerie vor fi făcute trimestrial!

    Emisiunile de titluri de stat prin Trezorerie vor fi făcute trimestrial, valoarea unui titlu va fi de 1 leu, iar persoanele fizice care le vor cumpăra vor trebui să îşi deschidă conturi în Trezorerie în acest sens. Totodată, un alt beneficiu al noului program constă în faptul că, spre deosebire de emisiunile anterioare efectuate prin…

  • Va fi lansată o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie!

    Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație la finalul lunii iunie, începutul lunii iulie, iar din septembrie vor fi și certificate de Trezorerie. Directorul Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a declarat: “După succesul de anul trecut când am anunțat 100 de milioane și a fost o cerere…

  • O nouă emisiune de titluri de stat, dedicată persoanelor fizice. Ești tentat să devii investitor?

    De multă vreme circulă prin țara noastră o zicătoare care sună cam așa: „cine nu cască bine ochii, cască larg buzunarele”. Prin buzunarele larg căscate suflă vântul cu putere. Odată iscat, vântul nu se mai oprește, riscând să smulgă buzunarele cu totul. Ca să-l faci să înceteze, trebuie reumplute buzunarele. Numai banii pot umple buzunarele până…

  • Știri juridice! S-a publicat regulamentul BNR privind emisiunea obligațiunilor ipotecare

    Criza economico-financiară ne-a schimbat radical așteptările legate de viitor și comportamentul investițional.  Atât oamenii de rând, cât și marii deținători de capitaluri au devenit mai prudenți în folosirea disponibilităților financiare și-n gestionarea pasivelor. După generalizarea crizei, nimeni nu mai era dispus să cheltuie, să investească ori să (se) împrumute cu același optimism ca în perioada…

  • Legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, modificată

    Senatul a adoptat propunerea legislativă a deputatului UDMR Marton Arpad care modifică Legea nr. 8/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 60/1996, în sensul că, în cazul radiodifuzorilor, remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme să se realizeze “în condiţii de predictibilitate şi proporţionalitate”. În raportul comun al Comisiei juridice şi al Comisiei…