Legea nr. 77/2023 prevede completarea tabelelor – anexă nr. I şi II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Tag: droguri
Legea nr. 45/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/2023, prevede modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Ministrul Afacerilor Interne a anunțat că polițiștii vor fi dotați, în aproximativ două săptămâni, cu aparate de depistare a șoferilor care au consumat droguri.
“Foarte curând ele se vor regăsi în dotarea Poliţiei Române. Cred eu că în maxim două săptămâni. Vom fi mai atenţi cu precădere în zone de risc, expuse, cum este litoralul şi am şi rugat poliţia să comunice rezultatul acestor testări. Să ştiţi că noi le-am folosit destul de mult în zona autostrăzilor şi rezultatul testărilor este unul îngrijorător“, a declarat ministrul.
Lista drogurilor ilegale în România va fi actualizată cu cinci noi substanţe psihoactive noi, printre care se numără trei fentanili: furanilfentanil, ciclopropilfentanil şi metoxiacetilfentanil, ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională a unei Directive europene, potrivit unui proiect lege publicat recent de MAI.
Cinci substanţe psihoactive noi vor fi incluse pe lista drogurilor ilegale în România:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că la pronunțarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei a vinovăţiei şi vinovăţiei inculpatului. În speță, dată fiind trecerea unui interval de timp considerabil (peste 15 ani) de la momentul săvârşirii faptei de către autor, probele administrate la acest moment în mod direct şi nemijlocit în faţa instanţei de recurs, coroborate cu actele existente la dosarul cauzei, nu sunt apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie, respectiv nu pot crea convingerea că faptele imputate coparticipantului sau complicelui A. există şi pot antrena, dincolo de orice dubiu, răspunderea sa penală. Din contră, lasă loc unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpatului, astfel că se va da eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo.
Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România;
– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
Lupta împotriva prevenirii şi combaterii consumului de droguri este una care se intensifică. În acest sens Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 684/2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018 şi a Hotărârii Guvernului nr. 659/2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.
În teorie, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanţă independentă, imparţială, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor civile, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale orientate contra sa. Totodată, orice acuzat are dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi circumstanțe ca şi martorii acuzării. Teoria sună excelent, nu-i așa? Cât privește practica, mai avem de lucrat. Și de învățat… din experiențele trecutului!
Noutăți legislative
Hotărârea CEDO în Cauza Șerban împotriva României a văzut lumina tiparului în „Monitorul Oficial” 295/2017. Reclamantul, G.S. Şerban, domiciliat în Drobeta-Turnu Severin a sesizat CEDO în vara anului 2007. Povestea, care se întinde pe mai mulți ani, a început în anul 2000, când au debutat cercetările într-un dosar de trafic de droguri. Au fost trimiși în judecată soții R., D.F., soția reclamantului (Ș.G.) iar față de reclamant (G.S. Şerban), care în acel moment se afla peste hotare, au continuat cercetările.
În data de 27 octombrie 2016, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Planului de acțiune în perioada 2017-2020 pentru implementarea Strategiei naționale antidrog 2013 – 2020.
Noul Plan de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2017 – 2020 urmăreşte asigurarea continuităţii privind realizarea obiectivelor generale şi specifice ale strategiei naţionale, pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global de informare-evaluare privind fenomenul drogurilor, exprimând totodată, în concordanţă cu recomandările europene, importanţa activităţii de coordonare a politicii antidrog.
Fiind parte a Uniunii Europene, am luat și bune și mai puțin bune din spațiul european. Unul dintre lucrurile negative care a curmat vieți și a creat dependență în rândul tinerilor a fost deschiderea magazinelor de vise care comercializau etnobotanice. Din 2008 până în 2010 când au fost interzise, aceste magazine de vise vindeau la liber o serie de substanțe cu efect halucinogen folosindu-se de vidul legislativ care nu prevedea în nicio lege care erau substanțele interzise.
În 2010, a apărut legea care a stabilit care sunt plantele și substanțele etnobotanice interzise, fapt ce a dus la închiderea magazinelor de vise. Aparent problema se rezolvase, dar comerțul cu astfel de substanțe s-a mutat în spațiul virtual.