Legislația fiscală e suficient de stufoasă, de încâlcită, pentru a putea fi comparată cu o junglă imensă. Precum selva braziliană, legislația fiscală e un teritoriu al neprevăzutului. Schimbările se produc peste noapte și, pe acest teritoriu aflat în continuă transformare, unde lucrurile învățate ieri pot să nu mai fie valabile mâine, te poți rătăci cu ușurință, înaintând pe căi greșite.
În interpretarea și aplicarea legislației fiscale, la fel ca într-o expediție printr-o pădure tropicală, unde pericolele, necunoscutul, se află la tot pasul, nu-ți poți îngădui să greșești prea des. Și nici să te bazezi pe bănuieli, pe informații neverificate. Pentru a răzbi prin hățișul legislativ e necesar să nu ratezi nicio informație nouă privind modul în care se aplică prevederile Codului Fiscal.
Cineva (nu se mai știe cine) a spus, cândva, că persoanele care se plâng de taxe sunt de două feluri: bărbați și femei. Dacă toată lumea are ceva de obiectat cu privire la taxe, nu mai e de mirare nici măcar să constati că taxele sunt criticate chiar și de către cei ce le-au propus ori aprobat. Criticile legate de taxe sunt, în general, de două feluri: cuantumul lor (niciodată prea mic) și consumul de energie necesar pentru a le achita.
Contribuţiile şi impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală vor fi reţinute la sursă, a declarat ministrul Finanţelor.
Aristotel, profesorul lui Alexandru cel Mare și întemeietorul științei politice, nutrea convingerea că nu există plăcere fără activitate și că plăcerea duce la desăvârșire orișice muncă. Lăsând la o parte faptul că există numeroși indivizi care-și găsesc plăcerea în cea mai nepăsătoare inactivitate, mai există și activități pe care cu greu îți poți imagina că le-ar face careva cu plăcere.