Tag-Archive for » documente «

Toată lumea știe care-i cea mai ușoară metodă de a-ți asigura acoperirea unei cheltuieli, atunci când ai ceva probleme cu „autofinanțarea”. Recurgi la un împrumut, intri în tagma datornicilor.

Banii le plac tuturor. Mai puțin simpatic e statutul de datornic. În cazul împrumuturilor, cele două elemente – banii și condiția de datornic, vin, întotdeauna, la pachet. Ca datornic, ești, vrei sau nu, supus unor limitări, pe care cei liberi de datorii nu le experimentează.

Mai mult …

O nouă măsură fiscală a fost adoptată recent, măsură care îşi propune să simplifice relaţiile dintre persoanele juridice şi stat.

În Monitorul Oficial nr. 507/2017 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2017 privind unele măsuri în vederea accelerării implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, pentru completarea Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul “Cooperare Teritorială Europeană”, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative. Mai mult …

Era cândva o vreme, cu vreo două-trei secole în urmă, când recrutările pentru oastea țării se făceau simplu: cu arcanul! Astăzi nimeni nu mai dă buzna la hore sau la șezători ca să prindă flăcăii îngroziți cu arcanul, spre a-i duce la oaste și a-i transforma în vrednice cătane. În prezent, horele nu le mai vedem decât la posturile TV de folclor, dar mulți români ar sări bucuroși în calea arcanului, numai să fie recrutați (jinduind la soldele pe care le consideră consistente, în baza zvonurilor). Acum, criteriile de selecție a militarilor sunt dure. Mulți doritori, puțini selectați!

Mai mult …

somajHotărârea de Guvern nr. 767/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă și al securității și sănătății în muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 838/2016, include modificări ce vizează indemnizația de șomaj şi se aplică celor care:
– beneficiază sau vor să beneficieze de indemnizația de șomaj;
– solicită orice alte drepturi în legătură cu asigurările de șomaj.

Astfel, solicitanții sau beneficiarii indemnizației de șomaj nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze personal la ghișeele agențiilor Autorității Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru a depune anumite documente, vor putea depune documente în format electronic, vor obține adeverințe de venit electronice.

De asemenea, durata programelor de instruire-testare în medicina muncii trebuie pre-determinată și prevăzută în program, fără ca durata fiecărei instruiri să fie mai mică de o oră, iar periodicitatea verificării instruirii este stabilită prin programul de instruire-testare.

hlpRonald Reagan, cel de-al patruzecilea președinte al SUA și totodată cel care s-a remarcat printr-o importantă contribuție la încetarea Războiului Rece, dar și printr-o însemnată reducere a taxelor pe teritoriul aparținând „Unchiului Sam”, susținea că în ciuda faptului că nu oricine poate fi ajutat, oricine poate să ajute pe cineva. Mai mult …

semndocConform ordinului privind punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 41/2016, elevii şi studenţii nu vor mai fi obligaţi să prezinte la înscriere copii legalizate după documente oficiale.

“Am semnat ordinul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 41/ 2016, astfel încât, în instituţiile de educaţie din România, preuniversitar şi superior, dar şi în cele aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educaţiei, să nu se mai solicite copii legalizate. Va fi suficient un document conform cu originalul, certificat de persoana din instituţie cu atribuţii desemnate în acest sens”, a spus ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Potrivit O.U.G. nr. 41/2016, fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale este obligat să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.

masa lemnoasaPentru îmbunătățirea aplicației “Inspectorul Pădurii”, dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, premierul Dacian Cioloș a solicitat Ministerului Mediului și Ministerului Afacerilor Interne să găsească rapid soluții.

Astfel Dacian Cioloș a reacționat în urma unei sesizări primite asupra faptului că există o vulnerabilitate care permite efectuarea mai multor transporturi de material lemnos pe distanţe scurte, în aceeaşi cantitate, folosind un singur set de documente.

“Pe scurt, la control, transportatorul a prezentat avizele necesare și codurile online generate de sistem. Foarte probabil, codurile online au fost obținute cu puțin timp înainte de controlul poliției, la vederea echipajului de poliție. Procedura actuală are, într-adevăr, unele vulnerabilități, existând încă loc pentru abuzuri. Modul de lucru actual permite completarea ulterioară a avizului de însoțire, într-un interval orar de 12 ore. Astfel, pe distanțe scurte, poate exista posibilitatea efectuării mai multor transporturi de material lemnos, cu cantități identice, prin utilizarea acelorași documente. În plus, accesul la rețeaua de telefonie/date al mobilului pe care se generează codul online poate fi restricționat în mod deliberat, până în momentul apropierii unei activități de control”, a precizat premierul.

 

executareInspectorii antifraudă, în urma controlului efectuat la societatea petentă, au depistat că începând cu luna ianuarie – mai 2015, petenta a eliberat chitanțe și documente emise de terminalul POS făra a emite bonuri fiscale, deși aparatul de marcat electronic fiscal deținut de petentă nu a fost defect, iar registrul special aferent AMEF nu a fost completat nefiind înregistrate operațiuni în acesta.

Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. 9 din OUG 28/1999 republicată și art. 3 alin. 1 din Legea nr. 252/2003.

Apelanta petentă, a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa, aceasta arătând, chiar în cererea de apel că, pentru clienții care achitau contravaloarea serviciilor cu cardul (prin POS) și nu solicitau factură, se elibera doar chitanța scoasă de terminalul POS, nu și bon fiscal.

Tribunalul consideră că, fapta săvârșită nu prezintă un asemenea pericol social încât să justifice aplicarea unei amenzi contravenționale, dar nici nu s-a cauzat nici un prejudiciu, şi au fost achitate impozitele la bugetul de stat.

case-de-marcat1

Ministerul Finanţelor Publice a suspus dezbaterii publice un Proiect de Ordin privind aprobarea Procedurii de avizare tehnică a modelelor de aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Conform referatului de aprobate, reglementările principale cuprinse în Proiectul de ordin sunt:
1. Documentele și echipamentele necesare pentru obţinerea avizului tehnic favorabil:
– cererea prin care solicită eliberarea avizului tehnic;
– un aparat, ca model de referinţă, pentru efectuarea testelor, o memorie fiscală goală, accesibilă și o memorie fiscală la limita de umplere; Mai mult …

computerPrin intermediul bazei de date – Arhiva Medievală a României, lansată de Universitatea din București, peste 50.000 de documente anterioare anului 1600 păstrate în arhivele din țară vor fi accesibile online.

Sunt, până acum, în jur de 38.500 de unități arhivistice, care conțin multe copii și în total vor rezulta în jur de 50.000 de metadate sau fișe de documente care vor fi accesibile online“, a precizat conf. univ. dr. Marius Diaconescu, managerul proiectului.

Potrivit declaraţiilor directorului Arhivelor Naționale ale României, dr. Ioan Drăgan, proiectul este “o realizare istorică”, iar “prin includerea în platforma europeană această bază de date românească va fi cunoscută pe continent și în lume”.