Tag: diplomaţi

  • Revenirea la pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi, grefieri

    Guvernul ia în calcul renunţarea la plata îndemnizaţiilor şi revenirea la pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din magistratură şi personalul auxiliar din Parlament. Astfel, pensiile speciale ar putea fi reintroduse fie prin promovarea măsurii de către Guvern printr-un proiect de lege sau prin asumarea unor iniţiative legislative existente deja în Parlament pe această temă. Surse…

  • Proiect de lege privind pensiile diplomaţilor

    Proiectul de lege care prevede acordarea unei indemnizaţii de până la 3.571 de lei pentru diplomaţii care s-au pensionat înainte de 31 august 2010, a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului de act normativ, indemnizaţia ar urma să fie le fie acordată diplomaţilor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii grele, şi ar putea fi obţinută de…

  • Foştii diplomaţi vor beneficia lunar de indemnizaţie

    Plenul Senatului a adoptat Ordonanţa nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/2013 care prevede crearea unei noi instituţii judiciare – indemnizaţia diplomatică – care se acordă, lunar, foştilor diplomaţi care la finele lunii august 2010 erau pensionari. Indemnizaţia este acordată pentru…